... Aşadar, eu, umilul dumneavoastră servitor, dorind să vă sporesc clipele de mângâiere şi răgaz, vă dăruiesc aici o altă carte din acelaşi aluat, care poate că este mai cumpănită şi demnă de crezare decât cealaltă. Şi să nu cugetaţi – decât dacă vreţi să cădeţi dinadins în greşeală – că vorbesc despre ea precum evreii despre legea lor. Nu m-am născut sub o asemenea zodie, şi nici nu mi s-a întâmplat să mint sau să afirm că ceva fals este adevărat. Vorbesc despre ea ca un onocratal puternic şi zburdalnic (onocratalul fiind o pasăre nu foarte diferită de o lebădă, al cărei glas se aseamănă unui măgar care rage) al îndrăgostiţilor martirizaţi sau ca un slujbaş al înmormântării dragostei. Quod vidimus, testamur (Mărturisesc ce am văzut). Vă voi povesti, deci, despre faptele de vitejie groaznice şi de temut ale lui Pantagruel, a cărui slugă preaplecată am fost de când eram un biet flăcău şi până azi, când, cu voia lui, m-am întors la cirezile mele de vaci să aflu câte rude mi-au mai rămas în viaţă.
Astfel, ca să scurtez acest „Prolog”, zic: blestemat să fiu şi sute de diavoli să-mi intre în suflet şi-n trup, în oase şi-n măruntaie de voi rosti chiar şi un singur cuvânt neadevărat de-a lungul acestei povestiri! Şi tot aşa, focul Sfântului Anton să vă ardă, ducă-se pe pustii să vă prindă, buba neagră să vă roadă, damblaua să vă lovească, un coş în şezut să vă iasă subţire ca firul de păr şi iute ca argintul-viu, şi ca Sodoma şi Gomora să vă prăbuşiţi în foc, în pucioasă şi în prăpastii fără fund de veţi pune la îndoială cele ce vi le voi povesti în paginile acestei cronici.