Tot sensul vietii noastre poate fi gandit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a partii de nevazut din lume si din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse in acest volum pune in lumina sau celebreaza o forma de nevazut. Nu este nevazutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic in nevazutul de care vorbesc si nimic mistagogic in felul in care il invoc. Nevazutul nu e o optiune. Nevazutul este aici, langa noi, in noi, ca un dat inconturnabil al lumii si al naturii noastre. Suntem in el predati lui cu totul, asa cum suntem predati apei, cand ne scufundam, ori aerului, cand ne regasim respiratia. Singularitatea conditiei noastre consta in faptul ca partea nevazuta, in viata noastra, decide totul, in situatia in care singurele dovezi ale nevazutului de care depindem stau in vazutul dupa care fugim, ori de care fugim, ori pe care il pierdem.
La inceput, esenta umanitatii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator consta in faptul ca, in Eneida, eroul nu a parasit Troia distrusa de flacari singur, ci impreuna cu esenta trecutului sau. Enea il ducea in spinare pe batranul sau tata, Anchise, care, la randul lui, purta cu el larii si penatii stramosilor. Aceasta imagine a fost cifrul simbolic al Romei si, ori de cate ori s-a reinventat, a fost si cifrul simbolic al Europei. - Horia-Roman Patapievici
