Există îndeajuns de multe rasisme adevărate ca să mai inventăm şi unele imaginare.
De treizeci şi cinci de ani, termenul de „islamofobie“ a anihilat orice discurs critic despre islam. Scopul lui dublu este de a-i reduce la tăcere pe occidentali şi de a-i descalifica pe musulmanii reformatori.
O mare religie precum islamul nu e reductibilă la un singur popor, dat fiind că are o vocaţie universală. Iar să nu o supunem examinării, proces prin care au trecut, timp de secole, creştinismul şi iudaismul, înseamnă să o menţinem în dificultăţile cu care se confruntă astăzi. Şi să-i condamnăm pentru totdeauna pe adepţii ei la rolul de victime, absolviţi de orice responsabilitate pentru violenţele comise în numele său.
Denunţarea acestei imposturi, reevaluarea a ceea ce numim „întoarcerea spiritului religios” şi care înseamnă mai degrabă întoarcerea fanatismului, celebrarea libertăţii extraordinare pe care Franţa o oferă cetăţenilor ei, dreptul de a crede sau nu în Dumnezeu: acestea sunt obiectivele eseului de faţă.
„Mondializarea traduce momentul istoric în care Pământul devine conștient de limitele lui, iar oamenii de interdependența lor. Universul încetează să mai fie spațiul comun al schimburilor umane, pentru a deveni locul în care oamenii se chinuie reciproc. Întrucât nimic nu mai separă popoarele unele de altele mai mult de câteva ceasuri petrecute în avion sau în tren, oamenii se găsesc lipsiți de distanța necesară oricărei relații. Deschiderea promise de modernitate, minunata posibilitate de a ieși din local, din natal, din tribal, a dus la o nouă închidere la scară globală.”
