Patrick Lemoine

Prin fluxul de informaţii catastrofale pe care îl difuzează, mijloacele de comunicare au puterea de a ne îmbolnăvi fizic, fără a mai discuta despre afecţiuni banale ca depresia, insomnia, anxietatea etc...

Iluzia în medicină poartă un nume drăguţ – placebo - şi chiar vindecă uneori: face să dispară o eczemă sau să adoarmă un copil agitat; calmează tusea, ameliorează anxietatea sau durerea. Cum poate o substanţă chimică inactivă să aibă o aşa putere? Şi de ce folosesc medicii atât de puţin sau cu atâta precauţie acest fenomen?Patrick Lemoine ne propune o anchetă pasionantă în lumea bolilor şi a medicamentelor, în care vom descoperi practici stranii, adesea ascunse de marile corporaţii medicale, şi legătura neaşteptată între medicină şi magie...

Deși îi catalogăm adesea pe unii dintre conducătorii noștri drept „psihopați", în general pe aceia recunoscuți ca dictatori, avem tendința, mai mult sau mai puțin conștientă, de a ne exonera liderii, nu de orice meteahnă, ci de orice boală mentală confirmată, de parcă, prin poziția extrem de prestigioasă și de respectabilă pe care o ocupă, ar fi cu desăvârșire scutiți de o astfel de patologie. Sau de parcă nu ar fi posibil ca noi înșine să fi votat pentru niște persoane bolnave mental! Cum stau de fapt lucrurile? Cu ajutorul relatărilor istoriografilor, examinând minuțios biografiile și folosindu-se de cunoștințele sale de clinician, Patrick Lemoine ne prezintă în această carte studii de caz ale unor personaje istorice marcante: de Gaulle, Hitler, Stalin, Churchill, Ioana d’Arc, Maria-Antoaneta și mulți alții, evaluându-le sănătatea mentală ca și cum ar fi trecut pragul cabinetului său...

Einstein era normal? Ce am putea spune despre Freud? Dar despre narcisismul lui Picasso. Patrick Lemoine alege 45 de mari savanti, mari spirite din toate secolele, oameni de actiune, artisti, sfinti, eroi din Antichitate si le evalueaza sanatatea psihica asa cum face zi de zi cu cei care pasesc pragul cabinetului sau, punandu-le un diagnostic. Care sunt trasaturile lor de personalitate? Carei trasaturi li se datoreaza realizarile? Inteligentei? Norocului, oportunitatii de care au stiut sa profite la momentul potrivit? Povestii lor de viata? Fortei sufletesti? Corectitudinii judecatii? Tariei in fata oricarei incercari? Este dovedita legatura dintre geniu si nebunie? Acestea sunt doar cateva intrebari la care cititorul va putea gasi un raspuns in cartea de fataPatrick Lemoine este psihiatru, doctor in neurostiinte si a condus stagiile clinice de la Universitatea Claude Bernard din Lyon. A publicat numeroase lucrari despre tulburarile de somn, tulburarile de anxietate si dependenta de medicamente. La Editura Trei a mai aparut Sanatatea mentala a marilor conducatori ai lumii.Fascinatia pentru Minotaur, jumatate-om, jumatate-taur, pe care il va picta practic ca autoportret, spune multe lucruri despre el pentru ca acest monstru mitic, aceasta himera, acest puzzle al mortii devora in fiecare an paisprezece tineri (sapte fete si sapte baieti). Asa ca da, Pablo Picasso era un pervers narcisic, ceea ce-l situeaza mai mult sau mai putin in afara categoriilor... la fel ca si pictura lui! Insa, cum sunt un bun elev, ma simt obligat sa-l reintegrez in clasificarile internationale, asa ca voi vorbi despre personalitate narcisica; ma intreb, totusi, daca nu suferea de sindromul Asperger din cauza dificultatii evidente de a se pune in locul altcuiva, ceea ce ar face din el un Albert Einstein al picturii.Patrick LemoineEra Chaplin un pervers sexual? Nu, sigur nu, pentru ca, in cele din urma, se indragosteste cu adevarat la 54 de ani de o tanara de 18 ani, se casatoreste cu ea, au opt copii si nu o va parasi. Un pervers nu inceteaza niciodata sa fie pervers; mai mult, Chaplin pare cat se poate de capabil de vinovatie. Ca sa rezum situatia, ne aflam in fata unui personaj genial, iesit din comun, insa fara prea multe scrupule financiare, care-si urmeaza neobosit obiectivele, bani, glorie, iubire si... reusind sa le realizeze. Angajamentele sale politice, pacifismul, stangismul, anti-americanismul sunt conforme cu scopurile sale. Toate astea nu sunt un sindrom, asa ca trebuie sa ne uitam altundeva, la copilaria lui traumatica de copil abandonat si ajuns pe strazi...