Patrick Modiano

„Oameni şi locuri altădată pierdute sunt readuse la viaţă, deşi abia perceptibil, ca într-un vechi film noir. Modiano este pe cât de accesibil, pe atât de captivant.” (The Independent)Personajul principal din Câinele-fantomă, un fotograf enigmatic din Parisul anilor '60, îi spune la un moment dat personajului narator că cel mai important lucru care trebuie trasmis prin fotografie ori cuvinte este însăşi tăcerea. Prin scriitura delicată, învăluitoare, care nu lasă la vedere mai mult decât ar trebui – cât să-i permită cititorului să se aşeze el însuşi în spatele obiectivului, fără a se mulţumi, comod, să privească fotografia gata developată - Patrick Modiano creează din cuvinte ceea ce părea imposibil: tăcerea. Misterul şi incertitudinea planează de la un capăt la celălalt al acestui roman în care Modiano aduce în prim-plan tema memoriei şi a identităţii. Câinele-fantomă traversează vag scena, însoţind bizarele personaje în căutarea celui mai greu de găsit lucru – lumina naturală.„Izolare, suferinţă, tăcere: iată fascinanta lume romanescă a lui Patrick Modiano.” (El País)„O povestire rafinată şi tristă.” (Die Zeit)..

Caterina Categoric este aventura unui copil care încearcă să înţeleagă o lume a adulţilor în care nimeni nu e cine pretinde a fi, o poveste nostalgică, dar cât se poate de hazlie, înduioşătoare şi de o naturaleţe fără margini.De fiecare dată când nu-i place ceva ori vrea să viseze, sau să danseze, Caterina îşi dă jos ochelarii. Când şi-i pune înapoi pe nas, se întoarce în lumea reală, a şcolii, a obligaţiilor sociale, a Parisului scăpătat al anilor '60. Familia micuţei domnişoare Categoric are o istorie extrem de misterioasă: un tată care o iubeşte, dar care nu i-a spus niciodată care e ocupaţia lui adevărată, şi o mamă dansatoare, care se întoarce acasă, în America, lăsându-şi fetiţa şi soţul în fermecătorul arondisment X. Culmea, până şi profesoara de balet a micuţei are un trecut neclar.Caterina Categoric este aventura unui copil care încearcă să înţeleagă o lume a adulţilor în care nimeni nu e cine pretinde a fi, o poveste nostalgică, dar cât se poate de hazlie, înduioşătoare şi de o naturaleţe fără margini...

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Modiano este un arhitect al memoriei, reconstituind fiecare detaliu al trecutului. Aceasta ancheta interesanta si fascinanta, avand ca obiect o tanara disparuta, in care se recunoaste in mod misterios, este adanc legata de dorinta scriitorului de a-si regasi propria identitate. De aici provine si aura suprarealista a acestei povestiri. Dora Bruder este un adanc omagiu adus acestei deportate si tuturor celor uitati, pieriti in timpul razboiului. Prin aceasta carte, care ne permite sa nu uitam, Modiano ii reda un suflu de viata acestei persoane. Fara doar si poate ca nimeni nu-si mai amintea de Dora Bruder inainte ca Modiano sa-i consacre romanul sau, pentru a nu o lasa sa se piarda, definitiv, in uitare...

„Într-o proză poetică, Modiano evocă un Paris care nu mai există, dar care încă stăruie în luminile şi umbrele memoriei.” (BBC.com)Doi tineri soţi se sinucid din motive necunoscute. În ultima lor noapte întâlnesc două femei şi doi bărbaţi misterioşi, frecventează mai multe cluburi şi ajung într-o casă cu un ascensor roşu. Treizeci de ani mai târziu, personajul narator din Flori de ruină încearcă să descifreze misterul sinuciderii cuplului, descoperind legături ciudate între persoane pe care le cunoscuse în tinereţe şi care se pare că avuseseră un rol decisiv în povestea celor doi.             Scriitura delicată şi rafinată a lui Patrick Modiano îl poartă pe cititor prin Parisul mereu fascinant, schimbător şi surprinzător, pe urmele regăsirii trecutului şi identităţilor pierdute.„Modiano este un original pur. A făcut din roman un laborator pentru producerea de atmosferă, nu de situaţii – unde totul trebuie presupus şi nimic nu poate fi dovedit.” (The Guardian)..

În cafeneaua tinereții pierdute este asemenea unui portret cubist: cartea spune, din mai multe perspective și pe mai multe voci, povestea lui Louki, o femeie tânăra care încearcă să scape de rutinăa propriei vieți, fugind de mama și mai apoi de soț, pentru a se retrage în Parisul cafenelelor obscure și al boemilor plictisiți. Dar pe cât este de cuceritor acest Paris al umbrelor, pe atât de ușor poți să te pierzi în el...

Opera lui Patrick Modiano este încununată cu numeroase premii franceze şi internaţionale, culminând în 2014 cu Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului: „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie“. Opera sa e tradusă în peste patruzeci de limbi.Într-o seară friguroasă, Thérèse, o fată de nouăsprezece ani singuratică şi timidă, zăreşte, într-o staţie a metroului parizian unde se perindă zilnic mii de chipuri anonime, o figură care îi pare familiară: o femeie între două vârste, îmbrăcată într-un mantou galben. Pentru Thérèse, această întâmplare aparent banală este un punct de cotitură, căci necunoscuta seamănă cu mama dispărută cu ani în urmă în Maroc. Tânăra se ştia orfană, iar acum hazardul îi dă speranţe. Pornind pe urmele femeii în mantou galben, rememorându-şi şi reinterpretându-şi perpetuu trecutul, Thérèse rătăceşte pe străzile Parisului, refăcând traseele copilăriei, şi reîntâlneşte, în amintire, personaje ale căror vorbe, lipsite de greutate pentru fetiţa de altădată, capătă, în mintea de acum, sensuri nebănuite şi chiar alarmante. Odată intrată în labirintul amintirilor, în loc să găsească certitudini, Thérèse riscă să se piardă pe sine...

Opera lui Patrick Modiano este încununată cu numeroase premii franceze şi internaţionale, culminând în 2014 cu Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului: „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie“. Opera sa e tradusă în peste patruzeci de limbi. Romanul Orizontul a primit Premiul Marguerite Duras în 2011.Jean Bosmans, scriitor ajuns la vârsta bilanţurilor, hotărăşte să descâlcească tot ceea ce formează în viaţa lui „materia întunecată“ a tinereţii. În paginile carneţelului pe care-l poartă mereu la el în nesfârşitele plimbări prin cartierele vechi şi noi ale Parisului reînvie într-un amestec halucinant întâmplări, oameni, locuri, cioburi de amintiri şi vise. În centrul tuturor, povestea de dragoste de la începutul anilor 1960 dintre Bosmans şi Margaret Le Coz. Cei doi încearcă să scape, împreună, de sentimentul permanent de vinovăţie şi de fantomele dureroase ale trecutului şi prezentului: un bărbat obsedat de Margaret o hărţuieşte urmărind-o peste tot, părinţii lui Bosmans îl caută numai pentru a-i cere bani şi a-l batjocori. Margaret dispare însă, în scurt timp, la orizont, întorcându-se la enigmaticele ei origini berlineze, iar Bosmans e nevoit să pornească pe urmele a ceea ce ar fi putut să fie povestea lor.„Bat Parisul în lung şi-n lat de jumătate de secol, astfel că fiecare cartier îmi evocă anumite lucruri, anumite întâlniri, adesea rămase fără viitor. În memoria mea totul se amestecă: locurile şi persoanele, amintirile intime, lecturile. Nu prefer anumite zone, ci pur şi simplu uneori am ciudata senzaţie că aş putea să dau peste nişte oameni pe care i-am văzut cu decenii în urmă, împietriţi şi rămaşi la vârsta şi înfăţişarea de atunci, aşa cum se suprapun spaţiile-timpuri în unele romane SF.” (Patrick Modiano)..

„Însuşirea aceasta magnetică a lui Modiano se recunoaşte întotdeauna dintr-o mie: inimitabilă, exactă, sobră, pătrunzătoare.” (Lire)Patoche şi fratele său mai mic sunt lăsaţi de părinţi în grija unor prietene ale familiei, femei care de care mai stranii, frecventate de tot soiul de oameni care în permanenţă par să ascundă ceva sau să se ascundă. Copiii, însă, privesc fascinaţi această lume a criminalilor şi hoţilor, pe care o bănuiesc fără s-o vadă, şi mai ales fără să înţeleagă amărăciunea propriei situaţii.Scris din perspectiva micului Patoche, dar subtil până la imperceptibil şi de o acuitate neobişnuită a observaţiei, romanul spune o altă, mai tristă, poveste a copilăriei, despre un personaj care caută să-şi precizeze, ca Proust, geografia propriului trecut, însă cu întrebări fără soluţie, căutări în impas şi o lume a memoriei unde doar absenţa are, în mod paradoxal, substanţă. „Mai e nevoie să mai spunem că Suspendarea pedepsei este o nouă minune a literaturii contemporane?” (Le Nouvel Observateur)..

Patrick Modiano povesteşte că părinţii lui angajează o tânără pentru a se ocupa de el pe când avea aproape 14 ani. El o va pierde din vedere o vreme şi o va regăsi la Saint-Lô, în Manche, căsătorită cu un veterinar de la o herghelie. Cei doi îl vor primi destul de des pe băiat în casa lor din Saint-Lô. Patrick Modiano îşi scrie autobiografia sub forma unei căutări iniţiatice a identităţii...

Cel mai cunoscut roman al lui Patrick Modiano, Strada Dughenelor Întunecoase este singurul din opera sa care a primit Premiul Goncourt în 1978, deţinând şi recordul de traduceri în peste patruzeci şi cinci de limbi. În 2014, scriitorului francez i se acordă Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului: „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie“.În toamna lui 1965, când Constantin von Hutte îşi închide agenţia de detectivi particulari, singurul său angajat, care suferă de amnezie şi căruia, cu vreo zece ani în urmă, i-a făcut rost de acte de stare civilă pe numele Guy Roland, începe o anchetă pentru a-şi descoperi propria identitate. Un fir îl conduce pe urmele unui anume Pedro McEvoy, secretar la o legaţie din America de Sud, care locuia, în timpul Ocupaţiei, pe Rue Cambacérès, arondismentul VIII, din Paris. Dar acesta putea fi Jimmy Stern, dispărut în 1940. Şi ce s-a întâmplat cu frumoasa Denise Coudreuse, de care Pedro era atât de îndrăgostit şi cu care se refugiase la Megève şi apoi încercase să treacă graniţa clandestin în Elveţia? În căutarea lui disperată, ajungând să se identifice cu Pedro, eroul amnezic încearcă să readucă la viaţă, fie prin relatările unor martori, fie prin imaginare şi vis, o galerie pestriţă de personaje din trecut, care se dovedesc însă a fi numai umbre rătăcitoare.„Acolo există pasaje legate de părinţii mei şi de inşi bizari pe care aceştia i-au cunoscut. Este o carte care se referă la Ocupaţie, dar nu e deloc realistă. Am folosit numele unor oameni reali pe care i-am observat în copilărie, dar cartea e concepută ca un vis. Mereu m-a preocupat amnezia, temă tratată în literatură de Giraudoux sau Anouilh şi care m-a impresionat mai ales în filmele noirs americane.” (Patrick Modiano, Libération, 2013)..