Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
București

București

Paul Morand
  • 4334 lei
Stoc epuizat

Wishlist
Cartea care ne-a așezat pe harta destinațiilor turistice. 80 de ani de la apariție Până la Paul Morand, scrierile despre Bucureşti erau mai degrabă simple dări de seamă, importante pentru cercetători români, dar lipsite de ecou în rândul publicului din alte ţări. Odată cu el însă, capitala României, cu umbrele ei istorice şi cu prezentul ei pitoresc, cu contrastele ei şi cu farmecul ei nespus, intră în atenţia unui autor capabil s-o facă cunoscută lumii întregi. Şi asta pentru că impenitentul călător care a fost Paul Morand, autor a nenumărate cărţi de călătorie în locuri exotice de pe întreg globul, e mai presus de orice un mare scriitor, care ştie să privească şi mai ales să înţeleagă, să coboare de la vasta panoramă la amănuntul plin de viaţă. Ca atare, observaţiile sale despre frumuseţea şi deopotrivă despre „urâtul“ locului sunt atât de acute, încât chiar şi astăzi cititorul are sentimentul că-l însoţeşte în călătoria sa prin timpul şi spaţiul Bucureştilor. O prospeţime care nu e străină, desigur, de minunata limbă în care Paul Morand îşi exprimă elogiile sau decepţiile, exclamaţiile admirative sau ironice.La 80 de ani de la întâia apariţie, Humanitas oferă Bucureşti într-o traducere pe măsură, semnată de Emanoil Marcu, şi cu imagini de epocă ce urmăresc meandrele scrisului lui Paul Morand. „Chiar dacă Bucureştiul nu e România, cum repetă românii care caută şi găsesc în viaţa rustică şi arta ţărănească izvorul unic al geniului moldo-valah, oraşul e totuşi un minunat amestec de neamuri, chipuri, moravuri şi aventuri. Jobene şi căciuli scite de caracul, maşini americane şi căruţe ostrogote defilează aici cu voioşie.“ „Morand e unul din rarii scriitori nesomnambuli sau nehipnotizaţi de acest secol care a cunoscut totuşi destui adormiţi şi halucinaţi... Uneori, el pare să scrie un pic la nimereală, e un suprarealist sec. Totul la el e mişcare, racursiu, este un înfipt surprinzător şi sigur pe el... La Morand frapeazã extrema economie de mijloace, bruscheţea ritmului, corespunzând perfect epocii de după Primul Război Mondial... Pentru mine este, evident, cel mai bun scriitor după Proust şi Céline." (Philippe SOLLERS)

Etichete: Paul Morand, București, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.