O carte captivantă, în care este povestit pelerinajul lui Paulo Coelho către Santiago de Compostela, pe un drum medieval ce începe în Pirinei şi străbate nordul Spaniei. Pelerinajul făcut de autor în 1986 a inspirat acest roman de aventuri care este totodată o fascinantă parabolă despre nevoia de a găsi propria cale în viaţă şi despre descoperirea faptului că miracolul se ascunde întotdeauna în paşii oamenilor obişnuiţi.
Jurnalul unui Mag ocupă un loc important în opera lui Paulo Coelho nu doar pentru că este prima dintre cărţile lui importante, publicată înainte de Alchimistul, ci şi pentru că este expresia completă a umanismului filozofiei lui Paulo Coelho şi a profunzimii căutărilor sale.
„Am ajuns ieri în oraş, după ce am luat autobuzul care face curse regulate între Pedrafita – aproape de Cebreiro – şi Compostela. În patru ore am parcurs cei o sută cincizeci de kilometri care despărţeau cele două oraşe şi mi-am amintit de călătoria cu Petrus – uneori aveam nevoie de două săptămâni ca să străbatem o distanţă ca asta. Peste puţin aveam să merg la mormântul Sfântului Iacob să las acolo icoana Sfintei Fecioare Întrupate, montată în scoici. Apoi, cât mai curând posibil, voi lua avionul înapoi spre Brazilia, fiindcă am multă treabă. [...] Mă gândesc să scriu o carte despre tot ce mi s-a întâmplat. Dar este încă un gând depărtat...” (Paulo COELHO)