Penelope Fitzgerald

Povestea lui Friedrich von Hardenberg, entuziast student la filosofie, mai târziu geniul romantic Novalis, se scrie în Germania lui Goethe. În ea se întâlnesc „călăuză spiritului“ Sophie von Kühn, „floarea albastră“ și firele mai multor vieți.Grație, duioșie, ironie și umor – iată cum rescrie excepțională prozatoare britanică un destin într-un roman despre frumusețea și absurdul iubirii, cruzimea destinului, idealuri, studenți și visători…„Cu greu s-ar putea imagina o reflectare a speranțelor și înfrângerilor romanticilor, a relației dintre inspirație și viață cotidiană, dintre geniu și simplă valoare, mai fascinantă decât în acest roman admirabil.” (London Review of Books)„O carte uimitoare, cel mai mare triumf al lui Penelope Fitzgerald.” (New York Times Book Review)..

„O bijuterie ascunsă, o carte minunată.“BBC KaleidoscopeROMAN NOMINALIZAT LA MAN BOOKER PRIZEPOVESTEA EMOȚIONANTĂ CARE A STAT LA BAZA FILMULUI THE BOOKSHOP, CU EMILY MORTIMER ÎN ROLUL PRINCIPALCoasta sălbatică și bătută de vânturi a Sussexului, 1959. Florence Green, o văduvă plină de energie, primește o mică moștenire și hotărăște să riște totul ca să deschidă o librărie – singura de felul ei – în orașul Hardborough.Când o afacere aparent sortită eșecului are un succes atât de mare, ea își atrage ostilitatea celorlalți vânzători din oraș. Și, fiindcă îndrăznește să le îmbogățească viețile vecinilor prin cărți, intră în conflict cu doamna Gamart, patroana artelor din partea locului. Un dușman redutabil, cu mănuși de catifea.Dar un oraș fără o librărie nu e întotdeauna un oraș care-și dorește o librărie. Oare va reuși Florence să-și păstreze afacerea și să-și împlinească visul?„Penelope Fitzgerald merită să se afle pe același raft cu cei mai buni scriitori englezi contemporani.“The Boston Globe„Un clasic a cărui forță morală nu doar că rezistă în timp, dar pare din ce în ce mai actuală.“The New York Times„Cu cât mergea mai mult pe plajă, cu atât parcă se afunda, la fiecare pas. Nisipul umed și prundișul se scufundau de parcă nu voiau să suporte greutatea ei infimă, apoi reveneau, umplându-i urmele de pași cu apă strălucitoare. Era grozav să lase o urmă, de orice fel. Departe de foca moartă, departe de întinderea de pietricele, unde cu opt ani în urmă un bărbat găsise o bucată de chihlimbar mare cât capul lui – dar nimeni nu mai găsise chihlimbar de atunci –, a ajuns într-o zonă părăsită, unde turiștii nu se aventurau. O potecă întortocheată ducea în sus, înapoi la parc. Oameni singuri sau câte doi își scoteau câinii să facă mișcare. A fost surprinsă să descopere pe câți îi știa, căci erau clienți ocazionali. I-au făcut cu mâna de la distanță și apoi, pentru că terenul era atât de plat și era greu să ajungă la ei, le-a făcut și ea cu mâna pe când se apropiau, abținându-se să zâmbească până în ultimul moment. Odată ce zâmbeau, majoritatea plimbăreților, fericiți să-și tragă sufletul, întrebau același lucru: când se va redeschide biblioteca? Erau tare nerăbdători.“..