În timpul unei cine cu soțul ei, Bruno, proaspăt întors dintr-o călătorie de afaceri, Marianne are revelația clară a unui fapt: mai devreme sau mai târziu, Bruno o va părăsi. Pentru că nu vrea să înfrunte acest moment, care ar putea totuși să nu aibă loc niciodată, femeia decide să-și alunge soțul, să învețe să se descurce fără el și să-și crească singură copilul, lucruri care se dovedesc extrem de complicate și care o duc aproape de depresie.Treptat însă, ceea ce părea o fugă din calea neprevăzutului vieții devine un act de eliberare. Marianne începe să accepte locuința apăsătoare, iar când se uită la oamenii din jur îi vede mai puțin amenințători și mai puțin indispensabili.„Handke are o aversiune pentru întrebările obișnuite. Am putea spune că simte o nerăbdare genială în privința oamenilor. Pentru că nu poate, sau nu vrea să se împace cu felul lor lent de a fi, îi accelerează dincolo de psihologic.” The Times„Fiecare cititor trebuie să decidă singur în privința lui Handke [...] Eu îl consider drept cel mai important scriitor de limbă germană de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Paul Celan și Thomas Bernhard, un scriitor care te poate aduce în pragul nebuniei, dar care se străduiește în permanență să găsească modalități să pună în cuvinte condiția umană, rămânând perfect conștient de primejdiile, interioare și exterioare, care îi pândesc pe cei ambițioși și dornici să descopere.” Gabriel Josipovici..

Alienat și monomaniacal, personajul Bloch cutreieră satele de la granița austriacă după ce comite o crimă care, aparent, nu îi stârnește nici o trăire. Lipsit de capacitatea de a decoda realitatea așa cum o fac ceilalți, el își construiește cu obsesivitate propriul set de semnificații prin care încearcă să-și valideze existența și să simuleze normalitatea. Handke nu face o considerație de ordin psihologic asupra personajului său nicăieri de-a lungul romanului, ci îi construiește alienarea uzând aproape în totalitate de descrierea a ceea ce observă privirea lui Josef Bloch.Ecranizat în 1972 de celebrul regizor german Wim Wenders, romanul Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri este povestea dramatică și înduioșătoare a înstrăinării...

În noiembrie 1971, la vârsta de cincizeci și unu de ani, mama lui Peter Handke se sinucide luând o supradoză de somnifere. Incidentul este punctul de plecare al portretului-elegie pe care scriitorul îl va publica un an mai târziu și în care alter egoul său încearcă să recompună viața și moartea femeii care i-a dat viață. Fiul caută în biografia mamei acele momente care ar putea face din sinuciderea ei "un caz".Clivajul ireductibil dintre individ și societate, dintre individ și istorie este firul roșu care străbate întreaga existență a femeii, pentru care cea mai obiectivă realitate este faptul că "e prea târziu pentru ea"."Nefericire împăcată este capodopera lui Handke - un portret scurt, concentrat și exhaustiv al mamei sale, căreia istoria și circumstanțele vieții i-au răpit identitatea." J.S. Marcus, The New York Review of Books..

Povestea unui copil descrie, intr-o tesatura complexa de emotii si reflectii, primii zece ani din viata unei fetite alaturi de adultul care o creste. Handke trateaza in mod abstract personajele si relatiile dintre ele si face din asta un instrument perfect de investigatie filozofica. Proza lui Handke ne aminteste de scrierile lui Henry James prin aceeasi dorinta de a intelege si de a surprinde complexitatea chinuitoare a vietii contemporane. - The Philadelphia Inquirer Peter Handke a obtinut acel succes de scandale la care viseaza orice scriitor tanar si ambitios... apoi a devenit «copilul teribil» al avangardei europene... Dar a imbatranit frumos, iar acum, ca autor prolific de piese de teatru, romane, eseuri, proza scurta si poezie, este considerat unul dintre cei mai importanti scriitori in limba germana. - The New York Times..

Abia ieșit dintr-un mariaj disfuncțional, un tânăr austriac ajunge în America, unde speră să treacă peste despărțirea de soția lui. Dar nu după mult timp descoperă că femeia pe care credea că a lăsat-o în trecut se ține pe urmele sale. Curând, cei doi intră într-un joc de-a șoarecele și pisica, alergând unul după celălalt de-a lungul și de-a latul întregii Americi: din Philadelphia până în St. Louis, din Portland, Oregon, până în Los Angeles. Dar oare caută răzbunare sau dragoste? Răspunsul la această întrebare rămâne o enigmă de efect asemenea unei metafore, care – după cum susține personajul principal – se naște întotdeauna din confuzii și iluzii optice.Scurtă scrisoare pentru o lungă despărțire este o carte ca un film de Wim Wenders: o idee despre ce înseamnă să călătorești dintr-un loc într-altul, o poveste plină de suspans și o istorie de familie. Totodată, este o scrisoare către America, adresată peisajelor și culturii acestei țări, în care promisiunea unei vieți noi – sau rămășițele uneia deja trăite – te așteaptă la fiecare pas...