În istoria contemporană a României, Carol al II‑lea, al treilea rege al dinastiei de Hohenzollern, instalată în România la 10/22 mai 1866, este o personalitate controversată și contradictorie.Titlul acestei lucrări ar putea să pară, la prima vedere, surprinzător, cititorul avizat în privința istoriei monarhiei în România având impresia că ar fi vorba de creația poetică a regelui Carol al II‑lea al României. Bogata istoriografie, inclusiv jurnalul său, nu confirmă talentul literar pe care l‑ar fi avut. Carol al II‑lea a fost un eminent filatelist, un cinefil recunoscut, dar nu un scriitor. Nu pare să fi fost, cel puțin la maturitate, un cititor foarte asiduu, dar contactul destul de strâns cu scriitorii i‑a permis să aibă o privire aplicată asupra literaturii din epoca sa. A sprijinit cultura română, o atenție specială fiind acordată scriitorilor. Aceștia, la rândul lor, l‑au omagiat, astfel că poeta și traducătoarea Sanda Movilă (1900–1970, soția scriitorului Felix Aderca) l‑a numit „întâiul dintre poeți“. Sintagma reprezintă titlul acestei lucrări, ce se dorește o analiză a contribuției scriitorilor români la cultul personalității regelui Carol al II‑lea...

În cei o sută de ani care au trecut de la încheierea războiului, discursul istoriografic asupra acestuia s-a diversificat foarte mult. În primele decenii, prioritate au avut aspectele diplomatice și cele militare, iar „istoria bătăliei“ a fost vedeta cercetarii.Pe măsură ce generațiile s-au schimbat, arhivele s-au deschis, iar memorialistica participanților a devenit consistentă, au fost abordate și multe alte aspecte – situația populației din spatele frontului, rolul femeii în conflict, voluntariatul, prizonieratul, regimul de ocupație a unor teritorii de către beligeranți, epidemiile, refugiații, viața intelectuală, literatura de război, evoluția artelor, propaganda, spionajul, victimele (morți, răniți, invalizi, orfani etc.), cultul eroilor, soarta foștilor combatanți, impactul războiului asupra Europei și a lumii etc.S-a acumulat o istoriografie imensă, ceea ce a înlesnit cunoașterea mai profundă, mai aplicată a primului conflict major al erei industriale. Și totuși, la un secol distanță, Marele Război rămâne unul dintre cele mai neînțelese fenomene din istoria modernă și contemporană a Europei și a lumii. Celebra întrebare Quid est veritas? („Ce este adevărul?“) este perfect justificabilă și pentru perioada 1914–1918...

Lucrarea de faţă propune o altă perspectivă a trecutului militar naţional din cele mai vechi timpuri până la al Doilea Război Mondial inclusiv, respectiv o selecţie a celor mai importante o sută de bătălii. Această modalitate a fost şi este destul de uzitată pe plan internaţional şi în istoriografia românească. Totuşi, ea reprezintă o premieră în istoriografia militară românească prin gradul de sinteză pe care îl presupune analiza celor mai importante bătălii.Volumul analizează cele mai importante confruntări armate din istoria românească, începând cu prima atestare certă a capacităţilor războinice ale geţilor, respectiv campania la nordul Dunării a armatei macedonene (335 î.Hr.), condusă de Alexandru Macedon, şi terminând cu Operaţiunea Hron–Morava din aprilie–mai 1945. Desigur, orice selecţie implică, în mod necesar, un criteriu sau un set de criterii care să justifice opţiunile în favoarea unuia sau altuia dintre evenimentele militare de acest tip, pe care istoria le-a consemnat. Autorii au luat în considerare importanţa bătăliei, materializată într-o serie de elemente cum ar fi: contextul desfăşurării şi beligeranţii implicaţi; efectivele angajate; noutăţile aduse în plan tehnologic sau sub raportul concepţiei şi execuţiei; consecinţele pe termen scurt sau mediu în plan politic şi militar; cantitatea şi calitatea izvoarelor istorice (criteriu valabil pentru epocile veche şi medie) și altele...