Putea simti orice si putea gandi orice. Stia tot, citise tot. In greaca, latina, engleza, franceza, italiana. Cand scria despre contingenta, despre libertate sau despre etic, gandea ca un profesionist, desi nu-i frecventase in mod sistematic pe filozofi. Si totusi candva, pesemne intr-o alta viata, ii citise si pe ei. Cand scria despre Homer, Platon, Dante, Shakespeare sau Eminescu, despre cei mari pe care ii iubea, se muta cu toata fiinta lui in universul lor. Toata viata s-a pregatit pentru intalnirea cu ei. E foarte greu sa fii in aceeasi masura stiutor si scriitor. E foarte greu, cand ai ajuns sa te afunzi in jungla unui domeniu, sa mai poti iesi din ea si sa poti vorbi convenabil despre lucrurile pe care le-ai intalnit. Rareori am vazut minti care, dupa ce s-au supus celor mai teribile cazne filologice, au mai putut, ingreunate de uriasa colectie de date, sa-si ia zborul si sa-si pastreze stralucirea expresiei. Singurele exemple care-mi vin in minte, in afara de Nietzsche, sunt Huizinga, Heinrich Zimmer, Auerbach, poate Erwin Rhode. Ca mare elenist ce era, Petru Cretia a patruns si a locuit lunga vreme in catacombele unui timp mort si ale unei limbi moarte. Cati filologi mai ies vii din aceasta lume a umbrelor? Si cati, mai ales, le mai pot invia pentru noi?..

„Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii...Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine.“ — PETRU CREŢIA„Noica l-a numit «întâiul om de cultură al țării». Dar era mai mult decât atât. Ajunsese foarte departe în ceea ce s-ar numi libertatea minții cuiva. Ajunsese la libertatea ei pătimitoare, adică la o inteligență care absorbise cultura lumii în câmpul de experiență al vieții. Tot ce îndurase, pe toate versantele existenței, era spus când în nume propriu, când sub masca marilor figuri întemeietoare ale Europei.Nu respecta morala în sensul ei filistin obișnuit, dar micile lui texte pe teme morale au frumusețea unui cod sau a unui îndreptar de viață.“ — GABRIEL LIICEANU..

Fiecare distanta strabatuta de privire in adancul cer e strabatuta catre ceva care, fata de clipa aceasta, este mereu mai vechi, s-a petrecut mai de demult, mereu mai de demult, de la odinioara pana la cel mai vechi odinioara. Jur-imprejur privirea noastra se cufunda in trecut, pana foarte departe, pana la niste lumini atat de vechi cat tineretea lumii.  ..

Elaborata de Perpessicius intre 1953 si 1963, apoi de continuatorii sai, intre 1976 si 1994, editia [Operelor lui Eminescu] este rodul a aproape o jumatate de secol de munca. Si abia incheierea lucrarilor a fost in masura sa dea perspectiva de ansamblu asupra editarii integrale a lui Eminescu si sa puna in lumina nu putinele scaderi a ceea ce a facut atat Perpessicius, cat si noi. Intreaga editie trebuie regandita temeinic si apoi reluata. Cand si de cine n-as sti sa spun. Stiu insa bine ce anume ramane de facut si ma simt obligat sa spun acest lucru pe larg, cu gandul ca poate spusele mele vor sluji cuiva, candva, chiar daca demersul de pana acum va parea arhaic si metodele se vor fi modernizat radical [...].Marturisesc ca a existat un moment in care m-am gandit sa contribui cu lunga experienta acumulata la realizarea unei noi editii critice a operei poetice a lui Eminescu. Apoi, tot asteptand, zadarnic, o dezlegare, au venit anii tarzii, cu neajunsurile lor, si am renuntat. Ma simt totusi, cumva, vinovat. De aici si nevoia de a lasa mostenire macar acele lucruri pe care le-am inteles si pe care consider necesar sa le impartasesc si altora. Altfel m-as face vinovat de ingroparea talantului. - Petru Cretia..

„Lirica lui Petru Cretia penduleaza între rigoare si rafinament, iar cuvintele alese, reflexivitatea grava, se alcatuiesc într-un ritual spectaculos, oficiat de un fin cunoscator al Cuvântului.“Ofelia Cretia..