Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Philip Pullman

Philip Pullman

Philip Pullman s-a născut în 1946 în orășelul britanic Norwich. Tatăl său a fost pilot în Aviația Regală, așa că Pullman a călătorit mult în copilărie, în toate colțurile lumii (din Africa până-n Asia), lucru care avea să-i influențeze scrierile, mai ales trilogia Materiile întunecate. Este absolvent al universității Oxford, după care va lucra un timp ca profesor de gimnaziu în același oraș, scriind piese de teatru pentru elevii săi.

Celebru încă dinainte să publice Materiile întunecate, această trilogie îi va aduce o faimă neașteptată. Astăzi este unul dintre cei mai cunoscuți autori de ficțiune pentru copii, revista Time incluzându-l pe o listă a celor mai mari cincizeci de scriitori britanici de după 1945. E, de asemenea, singurul autor de literatură pentru copii care a primit prestigiosul premiu Whitbread. Cărțile sale sunt traduse în zeci de limbi, pe toate cele cinci continente, iar Materiile întunecate apare mereu alături de Harry Potter și Stăpânul inelelor pe listele de cărți celebre ale genului.


Cartea Prafului - Vol II

Cartea Prafului - Vol II

„Tabăra adversă are o energie pe care tabăra noastră n‑o are. Vine din siguranța că are dreptate. Dacă ai siguranța asta, ești dispus să faci orice ca să ajungi la ce ți‑ai propus. E cea mai veche problemă omenească, Lyra, și anume diferența dintre bine și rău. Răul se poate manifesta fără scrupule, iar binele nu poate.“Ferestrele dintre lumile multiple au fost pecetluite, aventurile memorabile din copilăria Lyrei Silvertongue se află de mult în urmă – cel puțin așa îi place să-și spună. Are douăzeci de ani și e studentă la Colegiul St. Sophia. Tinde uneori să creadă că totul este doar ceea ce pare și nimic mai mult, dar nu poate nega semnele primite de la o lume nevăzută despre care nici ea, nici Pantalaimon, daimonul ei, nu și-au imaginat că ar exista: o lume cuprinzând ființe și fenomene ce alcătuiesc federația secretă.Lyra ajunge să pună sub semnul întrebării până și evenimentele din trecut atunci când află rolul jucat de Malcolm Polstead în salvarea vieții ei. De acum Lyra și Malcolm vor călători mult dincolo de hotarele Oxfordului, de-a lungul și de-a latul Europei, până în Levant, căutând un oraș bântuit de daimoni și un deșert despre care se spune că ar deține adevărul Prafului. Pericolele pe care le înfruntă vor pune la grea încercare tot ce au crezut că știu despre lume – și despre ei înșiși.„Federația secretă este o revenire maiestuoasă către o nouă etapă din viața Lyrei, cu toată magia, folclorul și fantasticul pe care numai Philip Pullman le poate oferi.“..


4848 lei

În stoc
Cartea Prafului I: La Belle Sauvage
În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă