Premiul Goncourt 2013
Tocmai scăpați din primul conflict mondial, distruși de un război barbar și inutil, Albert și Eduard înțeleg repede că țara nu poate face nimic pentru ei. Pentru că Franța, care-și glorifică morții, este incapabilă să-i ajute pe surpaviețuitori. Abandonați, condamnați la izolare socială, cei doi prieteni refuză să se lase îngenunchiați de amărăciune și deznădejde. Înfruntând societatea, statul și morala patriotică a epocii, pun la cale o escrocherie de proporții naționale, de o îndrăzneală nemaivăzută și un cinism absolut.
„Șocant! Un mare roman despre perioada de după Primul Război Mondial, un mare roman existențial, un recviem sumbru și puternic, având o scriitură splendidă, dură, cu efectul unui pumn în plină figură.” (François Busnel, L’Express)
La revedere acolo sus este primul roman laureat Goncourt ecranizat. Producția cinematografică a primit cinci premii César, printre care cel pentru cel mai bun regizor (Albert Dupontel) și pentru cel mai bun scenariu adaptat (Albert Dupontel, Pierre Lemaitre).
„La revedere acolo sus — un omagiu adus ultimelor cuvinte scrise iubitei sale de către un soldat împuşcat în 1914 — e o capodoperă.” (L'Express)
O evocare fără concesii a unei Franţe oarecum ruşinate de supravieţuitorii generaţiei pierdute. Lemaitre mitraliază, măştile cad. -- Le Figaro
Povestitor înnăscut, Lemaitre conduce abil firul acţiunii şi răsturnările de situaţie, fără a omite să evoce atmosfera epocii şi moravurile ei. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas şi Balzac, romanul La revedere acolo sus se citeşte pe nerăsuflate. Un adevărat tur de forţă. -- LesEchos
„Găurind pământul, obuzul a dezgropat una dintre nenumăratele mârţoage moarte care putrezesc pe câmpul de bătălie şi i-a zvârlit lui Albert capul. Iată-i faţă în faţă, tânărul bărbat şi calul mort, mai că nu se-mbrăţişează. Prăbuşirea i-a îngăduit lui Albert să-şi elibereze mâinile, dar pământul e greu, foarte greu, îi comprimă pieptul. Încetişor, începe iar să respire sacadat, plămânii lui nu mai pot. Lacrimi încep să-i umple ochii, dar izbuteşte să şi le reţină. Îşi spune că dacă plânge înseamnă că a acceptat să moară.”
„Un mare roman despre perioada de după Primul Război Mondial, un mare roman despre vârtejul ameţitor care duce de la bine la rău, un mare roman existenţial, un recviem sumbru şi arzător, care se sprijină pe o scriitură splendidă, dură, eficace precum o lovitură de pumn în plină figură.” (L'Express)
