Pinocchio, celebra păpuşă din lemn cioplită de meşterul Geppetto, şi-a început peripeţiile în 1881, când părintele său literar, scriitorul şi jurnalistul florentin Carlo Collodi (1826 – 1890), a început să le publice, în foileton, în Giornale per i bambini (Revistă pentru copii). Doi ani mai târziu, în 1883, povestirile aveau să fie reunite în volum sub titlul Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino (Aventurile lui Pinocchio. Povestea unei păpuşi de lemn), iar primul ilustrator care a avut cinstea de a-i conferi un chip lui Pinocchio a fost Enrico Mazzanti.
Cel care l-a făcut însă celebru pe Pinocchio a fost Attilio Mussino, care, în 1911, a ilustrat cartea într-o manieră atât de atractivă, încât aventurile năstruşnicei păpuşi de lemn i-au cucerit definitiv şi pe cei mici, şi pe cei mari. O nouă înfăţişare a personajului, încântând copilăria multor generaţii de cititori, avea să-i aparţină lui Walt Disney, odată cu lansarea în 1940 a cunoscutului său film de animaţie. Urmând exemplul lui Geppetto, numeroşi ilustratori din întreaga lume şi-au făcut propriul Pinocchio, după cum au înţeles şi au iubit ei păpuşa de lemn.
Pinocchio se numără printre cele mai traduse şi mai iubite cărţi din literatura italiană, fiind cunoscută pretutindeni în lume. Mesajul ei profund uman, surprinderea fină a psihologiei copilului, pitorescul personajelor, împletirea abilă a realului cu fantasticul şi, mai ales, umorul captivant şi vioiciunea stilului reprezintă doar câteva dintre calităţile care o înscriu printre capodoperele literaturii universale pentru copii, alături de scrierile lui Hans Christian Andersen, Charles Perrault, Jacob şi Wilhelm Grimm, Lewis Carroll, Rudyard Kipling sau L. Frank Baum.
