Atunci împăratul Verde şi fetele sale au rămas încremeniţi de ceea ce au auzit. Iară spânul, văzând că i s-a dat vicleşugul pe faţă, se repede ca un câne turbat la Harap Alb, şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloş, zicând:
— Na! aşa trebuie să păţească cine calcă jurământul! Dar calul lui Harap Alb îndată se repede şi el la spân, şi-i zice:
— Pân-aici, spânule!
Şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului şi apoi, dându-i drumul de acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.
Iară fata împăratului Roş, în învălmăşagul acesta, repede pune capul lui Harap Alb la loc, îl înconjură de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă moartă să stea sângele şi să se prindă pielea, apoi îl stropeşte cu apă vie şi atunci Harap Alb îndată învie şi, ştergându-se cu mâna pe la ochi, zice suspinând:
— Ei, da din greu mai adormisem!
— Dormeai tu mult şi bine, Harap Alb, de nu eram eu, zise fata împăratului Roş, sărutându-l cu drag şi dându-i iar paloşul în stăpânire.
Şi apoi, îngenunchind amândoi dinaintea împăratului Verde, îşi jură credinţă unul altuia, primind binecuvântare de la dânsul şi împărăţia totodată... După aceasta se începe nunta, ş-apoi dă Doamne bine!
Lumea de pe lume s-a strâns de privea.
Soarele şi luna din cer le râdea.