A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ…
…un tată care şase zile pe săptămână străbătea întreaga Italie, în lung și-n lat. Duminica se întorcea acasă, iar luni dimineaţa o lua de la capăt. Înainte de plecare, fetiţa lui întotdeauna îl ruga să nu uite să-i spună în fiecare seară o poveste, pentru că altfel nu putea adormi. Aşa se face că, oriunde s-ar fi aflat, la ora nouă fix, contabilul Bianchi dădea telefon acasă.
Cartea de faţă cuprinde toate aceste povești ale domnului Bianchi: avem aici palate din îngheţată şi oameni de unt, un nas care fuge de pe chipul stăpânului, păpuşi bolnave de bombănită – povești una și una, desprinse parcă dintr-un timp în care nu mai există cuvântul „plâns“.