Povestiri stranii este un volum reunind douăzeci şi două de proze scrise de Giovanni Papini în prima tinereţe. El a fost alcătuit de autor însuşi în 1954, cu doi ani înainte de moarte, ca un soi de privire retrospectivă asupra vastului ocol care i-a fost viaţa.
„Povestirile din acest volum au fost scrise în primii ani ai secolului. Ca atare, arată multe semne ale tinereţii şi îndeosebi mania noutăţii până la extravaganţă, a paradoxului până la absurd, a răsturnării până la delir. Există, de asemenea, multă candoare alături de frenezia intelectualistă; în plus, există, ici-colo, o lipsă de prejudecăţi a unui moralist naiv, care uneori se salvează în comic şi în satiră. ªi, în sfârşit, există, dacă nu mă înşel, puţină poezie.“ (Giovanni PAPINI)
„Continui să-l iubesc pe Papini întreg, aşa cum e. Cred că nu e mai mare elogiu – pe care îl poţi aduce unui scriitor – decât acela de a mărturisi că îl iubeşti întreg, deşi te despart de el şi ideile, şi tensiunea temperamentală, şi criteriile religioase sau morale. Înapoia acelor treizeci de volume se află un om revoltător de viu şi de întreg. Miile de cărţi pe care le-a citit nu l-au schimbat. Ideile pe care le-a promovat şi le-a abandonat pe rând nu l-au secătuit. Opera vastă pe care a scris-o nu a izbutit să-l fixeze, să-l oprească pe loc, să-l predea complet istoriei moarte. [...] Papini nu poate scrie «capodopere». Este şi va rămâne el însuşi în orice pagină scrisă şi, dacă citeşti numai o parte, rişti să nu înţelegi nimic, să crezi că acest geniu fără pereche este un simplu «literat».“ (Mircea ELIADE)
„Povestirile din prezentul volum – adevărat inventar de răspunsuri la întrebări ce-l frământă dintotdeauna pe om – îşi păstrează prospeţimea intactă, dovadă a faptului că temele eterne şi scrisul inspirat conferă capodoperei perenitate...“ (Mihai BANCIU)
