Bine ați venit în călătoria noastră Montessori prin istorie. Datorită celor peste 50 de activități pedagogice și ludice, copiii vor putea, începând cu vârsta de 6 ani, să descopere marile perioade din istoria lumii, de la Big Bang la Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului!
• Fiecare perioadă a istoriei (formarea Pământului, Preistoria, Antichitatea, Evul Mediu, epoca modernă…) este introdusă printr-o activitate de descoperire, apoi copilului îi sunt propuse jocuri pentru aprofundarea cunoașterii perioadei și a evenimentelor care au marcat-o (scene de completat, imagini de ales, călătorii de urmărit pe o hartă etc.). Materialul de decupat aflat la sfârșitul caietului este util pentru motricitate și aprofundare.
• Noțiunea de cronologie este abordată grație unei frize ilustrate care se continuă de-a lungul întregului caiet, însoțește toate activitățile și îi permite copilului să situeze în timp personajele și evenimentele unele în raport cu celelalte.
• Conform principiilor pedagogiei Montessori, acest caiet propune activități bazate pe experimentarea senzorială: copilul este invitat să-și confecționeze propriul papirus, să realizeze o miniatură ca într-un manuscris medieval, să construiască una dintre mașinăriile de zbor ale lui Leonardo da Vinci…
Cu: Imagini autocorectoare, puzzle-uri, jucării de hârtie de confecționat acasă.