Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Prima mea carte despre credința ortodoxă

Prima mea carte despre credința ortodoxă

Serioja Popov
  • 5000 lei
În stoc

Wishlist

„Prima mea carte despre credința ortodoxă" este un instrument de cateheză ce pune bazele educației religioase în familie, în Biserică dar mai cu seamă în societate, pentru că „Aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră." /I Ioan 5,4/Volumul de față poate fi folosit cu ușurință ca material didactic pentru orele de Religie, însă prin felul în care a fost conceput, nu „școlește" pe cineva așa cum ne-am aștepta să o facă un manual. Mai degrabă propune o introducere în practica ascetică milenară împletită cu tradiția și învățătura Bisericii, ca elemente definitorii ale dogmaticii creștin-ortodoxe.Este, de asemenea, o călătorie inițiatică prin faptele istorice de la Facerea Lumii și până la Învierea lui Hristos, marcând în același timp toate evenimentele Vechiului și Noului Testament. Narațiunea biblică este completată de întrebări și activități practice menite să creeze o legătură strânsă între cunoștințele dobândite și trăirea lor autentică. „Cu cât omul cunoaște mai bine credința noastră ortodoxă străbună, cu atât mai mult o iubește". /Sfântul Nicolae Velimirovici/Textul acestei cărți de-nceput de viață duhovnicească, prin simplitatea scriiturii și savoarea cuvântului viu, te face să simți Cuvântul, să simți respirația Duhului, nu în litere moarte, ci în litera înviată întru Acesta.


Etichete: Prima mea carte despre credinta ortodoxa, Serioja Popov, Editura Predania, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.