Să fii broscuță pare un lucru cât se poate de banal, dar să fii prințesa Lacului de nicăieri, să domnești peste împărăția broscuțelor verzi ca smaraldul poate fi ceva într-adevăr deosebit.
Prințesa Oac, căci despre ea vorbim, visa cu ochii deschiși la o altfel de împărăție — la Paradis —, ca la o grădină veșnic verde, cu râulețe multe, cu liniște și hrană din belșug. Și pentru că nu reușea să ajungă acolo, prințesa era tare tristă. Nimic nu îi alunga tristețea: nici darul libelulelor, nici concertele de orăcăit și nici măcar cântecul pelicanului Ică.
Va reuși oare prințesa să-și împlinească visul, devenind celebră?
