Lucrarea intitulata Protecția penala a vieții private se infațișeaza ca o cercetare aprofundata asupra modului in care autoritațile publice din Romania ințeleg sa iși indeplineasca obligațiile pozitive și negative de a respecta și promova intimitatea indivizilor.
Privita pentru multe decenii ca o caracteristica a civilizației vestice, doctrina drepturilor omului a devenit punctul central al comunitații internaționale, cu transformari inerente in ceea ce privește conceptele și cu perspective noi impuse de diferențele culturale, istorice și religioase ale statelor. Nu este vorba doar despre abordarea teoretica a unei probleme de drept, ci de un fenomen politic, social și juridic, intern și internațional, ridicat la rangul de axioma a oricarei societați care iși propune sa evolueze.
In acest context al transformarii și globalizarii drepturilor omului, era inevitabila punerea in discuție a conținutului drepturilor, dar și a obligațiilor corelative acestora, a remodelarii limitelor și criteriilor de aplicare, dar și a mecanismelor de interpretare și de protecție efectiva a drepturilor recunoscute. Dincolo de doctrina și cercetare științifica, de politici publice in ceea ce privește protecția și ingerințele permise, doctrina drepturilor omului este construita in jurul individului, acesta fiind principalul beneficiar al reglementarilor și interpretarilor in materie.
Din aceasta perspectiva, dreptul la viața privata apare ca element central al protecției, fiind poate aspectul cel mai important al vieții cotidiene și, astfel, cel mai ușor de incalcat de persoane private sau restrans de autoritați. Obiectul cercetarii științifice vizeaza protecția dreptului la viața privata prin mijloace penale și procesual penale, ca mecanisme vehemente de ocrotire, dar, in egala masura, ca aspecte intruzive puternice in viața individului. Subiectul prezinta relevanța practica in condițiile in care, spre exemplu, probele in multe dintre cauzele penale complexe sunt obținute prin procedee probatorii intruzive in intimitate, precum supravegherea tehnica sau perchezițiile domiciliare și informatice. De asemenea, a devenit de notorietate practica de a se folosi ca probe informațiile furnizate de serviciile naționale de securitate, acestea fiind, de regula, obținute prin metode care afecteaza viața privata.
Deși este un demers științific de multe ori tehnic, lucrarea intereseaza in egala masura teoreticienii și practicienii dreptului, cat și pe cei care nu profeseaza in acest domeniu. Cat și in ce condiții suntem protejați fața de intruziunile nejustificate ale altora in domiciliul și corespondența noastra, pentru ce motive autoritațile publice pot sa ne incalce intimitatea, cat de profunda trebuie sau poate fi o asemenea ingerința reprezinta subiecte de interes pentru fiecare individ in parte, dar și pentru colectivitate in general. Cunoașterea, chiar și minimala, a acestor elemente juridice poate sa conduca la un raspuns corect și proporțional al individului in relație cu puterea de stat, fiind, de asemenea, necesara pentru reglarea democratica a „ciocnirii” permanente intre dreptul individului și interesul colectiv. Lucrarea este structurata in 6 capitole, analizand urmatoarele concepte:
- drepturi ale omului și viața privata, in contextul apariției și dezvoltarii lor ulterioare;
- infracțiunile la regimul de protecție a vieții private (violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, violarea vieții private, divulgarea secretului profesional, violarea secretului corespondenței, accesul ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegala a unei transmisii de date informatice, transferul neautorizat de date informatice);
- masurile procesual penale care aduc atingere vieții private (supravegherea tehnica, reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale, conservarea datelor informatice, perchezițiile domiciliare, corporale, ale vehiculelor și informatice, alte procedee intruzive precum identificarea persoanelor, examinarea medico-legala, examinarea fizica, expertiza medico-legala psihiatrica, expertiza genetica judiciara, fotografierea și luarea amprentelor, mandatul de aducere cu acces in spații private);
- supravegherea tehnica a persoanelor de catre serviciile de informații, pentru rațiuni legate de securitate naționala;
- viața privata a deținuților;
- concluzii și sinteza a propunerilor de lege ferenda formulate.
Lucrarea se evidențiaza prin abordarea instituțiilor sub imperiul Codurilor penal și de procedura penala intrate in vigoare la 1 februarie 2014, accentul fiind pus pe aspectele de noutate (spre exemplu, infracțiunile de violarea sediului profesional și violarea vieții private, extinderea percheziției domiciliare in locuri invecinate, expertiza genetica judiciara). De asemenea, au fost avute in vedere și subiecte mai rar abordate in doctrina juridica din Romania, precum supravegherea indivizilor de catre serviciile de informații. Deoarece doctrina drepturilor omului nu permite o abordare strict naționala, metoda de analiza folosita imbina problemele teoretice cu citari de jurisprudența interna și internaționala. Hotararile Curții Europene a Drepturilor Omului ocupa o pondere importanta in structura lucrarii, la acestea adaugandu-se decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și hotarari ale instanțelor americane, germane sau spaniole. Evident, practica judiciara a instanțelor din Romania reprezinta și ea o baza solida a demersului.
Tratarea s-a realizat cu dorința de a nu ocoli vreuna dintre problemele care prezinta importanța pentru acest subiect. Soluțiile propuse au la baza argumente derivate din legislația interna și din cea occidentala și din jurisprudența instanțelor naționale și a celor straine, fie din alte state, fie la nivel internațional. Interpretarile nu se doresc exhaustive și nici nu au pretenția ca sunt singurele posibile sau admisibile. Sunt insa intotdeauna fundamentate pe argumente logico-juridice, plecand de la premisa ca in drept orice dezbatere se intemeiaza pe intrebarea esențiala ”De ce?”.
