Psihopolitica, într-o ediție revizuită și adusă la zi, conține fișele tuturor personalităților politice importante din România ultimelor cinci decenii. Medicul psihiatru Florin Tudose scrie cu patos și umor, fără a-și pierde însă niciun moment uzul rațiunii și respectul pentru propria meserie. El ne arată liderii României comuniste și postdecembriste în toată goliciunea suferințelor psihice și morale care i-au afectat sau îi afectează. Și care ne-au schimbat viața tuturor și ne-o vor mai afecta multă vreme de aici înainte.
Megalomani, snobi, timizi, narcisiști, paranoici, complexați, mitomani, histrioni: toate personalitățile sinistre care s-au revărsat pe eșichierul nostru politic se regăsesc printre modelele conturate de autor. Totuși, nicăieri nu se pun diagnostice. Pentru că Florin Tudose nu a scris un tratat de psihiatrie, ci doar o serie de eseuri spectaculoase, menite să-i ofere oricărui cititor curios toate instrumentele de care are nevoie pentru a decide singur câte parale fac indivizii care se perindă la vârful instituțiilor statului și pe ecranele televizoarelor.
Subiectul cărții nu este medicina, și cu atât mai puțin psihiatria, ci doar dezechilibrele sufletului omenesc, ruperile armoniei și exagerarea afectelor. Toate acestea fac mult mai rău celorlalți decât bolile cuprinse în Tratate și îngrijite în sanatorii și în spitale. Florin Tudose