Roman inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului 2016 din Sunday Times, The Times, The New York Times Book Review, Washington Post, New York Magazine, The Millions, NPR Books, Canadian Literature, Elle
Doi mari vizionari – William Shakespeare și Margaret Atwood își dau mâna în această poveste despre magie și iluzie.
Margaret Atwood a scris romanul Furtunii perfecte, purtându-și cititorii prin Canada zilelor noastre, din societatea elevată a unui mare Festival Shakespeare până în sistemul penitenciar, din lumea coruptei clase politice până în cea a deținuților de drept comun. Fenomenele paranormale, comunicarea cu cei dragi chiar și dincolo de moarte adaugă un plus de originalitate acestei bijuterii literare care se citește cu sufletul la gură și care, deși urmează îndeaproape coordonatele textului-sursă (uzurparea, pierderea, remușcările, dorința de răzbunare, răzbunarea prin iertare), propune un final cu totul neașteptat. „Pui de cotoroanță“ este unul dintre apelativele folosite în Furtuna de Prospero și Ariel pentru Caliban. Ar mai fi de adăugat cuvintele autoarei: „Furtuna este, într-un fel, un musical multimedia timpuriu. Dacă Shakespeare ar scrie azi, ar folosi toate efectele speciale ale tehnologiei.“ Reputatul critic britanic Jonathan Bate consideră Pui de cotoroanță „categoric, cel mai inteligent roman neo-shakespearian.”