„Semnătura indiană este un roman unic în literatura română, nu numai actuală, ci dintotdeauna. Corect ar fi fost să se numească Vainateyananda, căci aceasta este semnătura indiană, ceea ce se traduce prin: Pasărea pe spinarea căreia zbura cu bucurie zeul Vishnu. De ce e unică această carte? Pentru ca este un bildungsroman, nu al unui Martin Eden, să zicem, ci al unui adolescent orb, care încearcă a-și croi viața în dictatura ceaușistă, într-un liceu de nevăzători din Cluj, dar care este hărțuit de Securitate pe toată perioada școlii pentru o scrisoare pe care o trimite la Radio Europa Liberă. Tradus în țări cu engleza limbă națională, romanul ar fi, fără doar și poate, un bestseller." Dumitru Augustin Doman
„Dacă Holden Caulfield ar fi fost un adolescent orb cu veleități literare, pasionat de Panciatantra și de Europa Liberă, în anul de grație 1971, al României Tezelor din iulie? Dacă lumea lui s-ar fi văzut redusă la percepțiile tuturor simțurilor cu excepția celui al vederii, amplificând astfel nu doar acuitatea lor, cât și un puternic sentiment al revoltei? Semnătura indiană, probabil romanul cel mai autobiografic al lui Radu Sergiu Ruba, aduce în scenă un personajnarator fascinant și devoalează, totodată, clarobscurul unei lumi stranii și deopotrivă familiare. Într-un stil ce alternează «nivelul zero» cu poezia unei vârste ingrate, ce sondează atât educația politică, cât și cea sexuală, și lumea umbrelor cu cea a exploziei senzoriale a adolescenței, Semnătura indiană e un roman menit să provoace și să readucă atenția asupra unei generații care a trăit din plin «marea dezamăgire» post-68." Bogdan-Alexandru Stanescu