Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Malpraxisul medical: oportunitate sau realitate?

Malpraxisul medical: oportunitate sau realitate?

Raluca Mihaela Simion
  • 3380 lei
Stoc epuizat

Wishlist

„Fără nici un fel de exagerări, lucrarea Ralucăi Simion poate fi considerată cel mai complet eseu din literatura de specialitate în materie de malpraxis medical, cu noutăţi care ar putea viza o legislaţie ulterioară; un sincretism reuşit între medicină şi drept, un curaj deosebit în a evita eufemismele şi o abordare realistă, pe alocuri dură, cu privire la casta atât de protejată a medicilor. Cum erorile şi greşelile pot fi evitate prin cunoaştere şi cum numai aceasta ne poate face mai tari şi invulnerabili, consider că lucrarea ar trebui citită de orice medic, indiferent de specialitate, şi de orice jurist, fie el magistrat sau avocat. Spre a fi înţeleasă, ar mai fi necesar un îndemn: dacă Arthur Schopenhauer spunea despre cartea lui de căpătâi că trebuie citită de două ori, şi prima dată cu atenţie, eu aş spune că lucrarea Ralucăi Simion trebuie citită de mai multe ori, şi de fiecare dată cu atenţie sporită." (prof. dr. Teodor CIORNIA)


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Malpraxisul medical, oportunitate sau realitate, Raluca Mihaela Simion, Editura Humanitas, în afara colecţiilor, Carte, Reducere, Autor, Online, Medicină, drept, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.