„Ceea ce există cu adevărat este doar Sinele. Lumea, sufletul individual și Dumnezeu sunt aparențe în el, precum argintul în sidef; acestea trei apar și dispar simultan. Sinele există acolo unde nu mai există absolut deloc gândul „Eu”. Această se cheamă Tăcere. Sinele însuși este lumea; Sinele însuși este „Eu”; Sinele însuși este Dumnezeu; totul este Śiva, Sinele.” (Ramana Maharshi)
„Am încercat să urmez învățătură [lui Rămână Maharshi] și să practic interogația „Cine sunt eu?”. Am crezut că eu fusesem cel ce decisese. Nu am realizat de la început că elementul care mă vitalizase și îmi determinase schimbarea de atitudine fusese inițierea prin privire. Auzisem într-adevăr numai vag de această inițiere și nu dădusem mare atenție celor auzite. Doar mai târziu am aflat că și alți discipoli avuseseră experiențe similare și că aceste experiențe le marcaseră și lor începutul adevăratei sadhana sub îndrumarea lui Bhagavan. Cu timpul, iubirea și devoțiunea mea pentru Bhagavan s-au adâncit. Am început să trăiesc un ritm al fericirii în inima, simțind binecuvântarea și misterul celui care era Gurul meu, repetându-mi că pe un cântec de iubire că el era Gurul meu, legătură între cer și pământ, între Dumnezeu și mine, între Existența fără formă și inima mea. Am devenit conștient de uriașă grație a prezenței sale.
Îndrumarea lui [Ramana Maharshi] fără cuvinte era perpetuă, puternică și subtilă. Poate că sună ciudat pentru o minte occidentală, însă Gurul învață prin tăcere. Această nu înseamnă că nu intenționa să răspundă cu toată seriozitatea întrebărilor sincere, ci că adevăratele sale învățături nu constau în explicații, ci în influență prin tăcere; alchimia lucra direct în inima…” (Arthur Osborne)
