Răscoala

Roman cinematografic, roman al gloatei, cum il numea George Calinescu, este unul dintre capodoperele literaturii romane interbelice. Evident, autorul s-a inspirat dintr-un eveniment real, rascoala taranilor din 1907.

Liviu Rebreanu (1885-1944)
A fost un scriitor roman, director al Teatrului National, presedinte al Asociatiei Scriitorilor din Romania.
Rebreanu a fost primul dintre cei 14 copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai, ambii descendenti ai unor familii de tarani liberi (graniceri) de pe Valea Somesului.
Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista Luceafarul, din Sibiu, condusa de O. Goga si de O. Taslauanu, catre sfarsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista Convorbiri critice, la Bucuresti, unde tanarul prozator se stabilise, incercand sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul 1910 este secretar de redactie la Falanga literara si artistica, condusa de M. Dragomirescu, functie pe care o va detine si la Convorbiri critice. In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi devenind colaborator de baza al lui Emil Garleanu, la acea data director al institutiei.
Pana la aparitia primului sau roman, Ion (1920), a publicat cateva volume de nuvele (Framantari, 1912; Golanii, 1916; Marturisire, 1916; Rafuiala, 1919). In decembrie 1928 este numit director al Teatrului National din Bucuresti.
Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice mai intinse, in nuvele care vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de Primul Razboi Mondial (Catastrofa, Itic Strul-Dezertor, Calvarul).