„Victoria armată a poporului
cubanez asupra dictaturii lui Batista nu a fost doar triumful eroismului care a
fost relatat de ziarele din întreaga lume; ea a impus totodată o schimbare a
vechilor dogme care priveau comportamentul maselor populare din America Latină
și a demonstrat în mod clar capacitatea poporului de a se elibera de o
guvernare opresivă prin intermediul războiului de gherilă. Sarcina noastră
actuală este de a identifica principiile de bază ale acestui tip de război și
regulile care trebuie urmate de popoarele care își doresc eliberarea; să
dezvoltăm o teorie pornind de la fapte; să generalizăm și să structurăm
experiența noastră pentru folosul celorlalți. Trupa de gherilă nu trebuie
considerată inferioară armatei împotriva căreia luptă doar pentru că are o
forță de foc inferioară. Luptele de gherilă sunt instrumentul acelei tabere
care este susținută de majoritate dar care posedă un număr mult mai mic de arme
la care poate apela în lupta împotriva opresiunii.”
Che
Guevara
„Orice armată legată în acest
fel de popor, care simte o legătură intimă cu țăranii și muncitorii din
rândurile cărora s-a născut, care cunoaște toate tehnicile speciale ale
războiului și e pregătită psihologic pentru situațiile cele mai rele, se știe
invincibilă. Și ea va deveni tot mai invincibilă pe măsură ce armata și
cetățenii întruchipează afirmația justă a revoluţionarului Camilo Cienfuegos: Armata
este poporul în uniformă. Din acest motiv, din toate aceste motive, în ciuda
dorinței monopoliștilor de a suprima exemplul cel prost al Cubei,
viitorul nostru strălucește mai luminos ca oricând.”
Che
Guevara
„Deși Che nu a reușit niciodată
să elaboreze o teorie finalizată a rolului democrației în tranziția socialistă
– poate cea mai mare lacună a operei sale – el a respins concepțiile autoritare
și dictatoriale care au adus atât de mult rău socialismului în secolul XX.
Unele note critice din 1966 referitoare la un manual de economie politică
sovietică conțineau această formulă tranșantă: Marea crimă istorică a lui
Stalin a fost că a depreciat educația comunistă și a instituit cultul
neîngrădit al autorității.
Fără o democrație autentică –
adică fără pluralism politic, fără discutarea liberă a priorităților și fără
alegerea liberă între diferite propuneri și platforme economice dezbătute –
planificarea se transformă inevitabil într-un sistem birocratic și autoritar de
dictatură a nevoilor (așa cum demonstrează pe deplin istoria fostei
Uniuni Sovietice).”
Michael
Löwy