Răzvan Theodorescu

Prudenţa tradiţională, aşteptarea cumpătată, zăbava câştigătoare, curajul resemnat al martiriului, elanul ziditorului plin de credinţa şi fastul - compensator pentru "raotaţile" veacului - al unui monarh la margini de Europa fac din Constantin Brâncoveanu un personaj tragic şi, totodată, deplin al umanităţii româneşti."Creaţia prin excelenţa a acestei domnii, aşezate cronologic între toamna 1688 şi primăvara 1714, se numeşte "stilul brâncovenesc". A fost un stil de artă şi un stil de viaţă, unul al ceremonialului şi al reculegerii, al culorii şi al organicului... A fost, într-o mare masură, un stil al spectacolului..."..

La întrebarea, ce mi­-a fost pusă nu o dată, în legătură cu un posibil însemn distinctiv al identităţii culturale româneşti, răspunsul meu a fost acelaşi de un sfert de veac încoace: el nu poate fi, după mine, decât creştinismul nostru popular şi latin. O anume latinitate a moralei şi a esteticii noastre, la nivel popular înainte de toate – mai apoi şi în sferele aulicului –, ne­-a dat, cu siguranţă, nuanţe proprii vreme de două mii de ani. (…) Suntem, în fond, cea mai luminoasă lecţie despre posibila vieţuire în „calea tuturor răutăţilor”.Răzvan Theodorescu..