Critică și criză

“În secolul al optsprezecelea planificarea utopică a viitorului avea deja o funcţie specifică istoriei epocii. În aceeaşi măsură în care burghezia europeană sesiza, în afară, lumea că un întreg, invocând pentru această o singură umanitate, ea aruncă în aer, pornind din interior şi în numele aceluiaşi argument, structura regimului absolutist. Filosofia istoriei a oferit conceptele care au justificat ascensiunea şi rolul burgheziei de atunci. Secolul al optsprezecelea este anticamera perioadei actuale, a cărei tensiune s‐a agravat tot mai mult începând de la Revoluţia Franceză, pe măsură ce procesul revoluţionar cu‐ prindea extensiv întreaga lume şi intensiv toţi oamenii. În această anticameră aruncă o lumină lucrarea de faţă. Pentru această, va fi pusă în evidenţă legătura dintre naşterea filosofiei moderne a istoriei şi începutul crizei, care defineşte începând din 1789 – îndeosebi în Europa – evenimentele politice.”