În cartea ei, Remisie totală. Să-i supravieţuim cancerului chiar şi atunci când nimeni nu ne mai dă nicio şansă, Kelly A. Turner Ph.D, fondatoarea Proiectului Radical Remission, dezvăluie 9 factori care pot duce la o remisie totală a cancerului, chiar şi atunci când medicina convenţională nu a reuşit.
În timp ce-şi făcea studiile de doctorat la Universitatea Berkeley, din California, dr. Turner, cercetătoare, lector universitar şi consilier în oncologie integrativă, a fost şocată să descopere că nimeni nu studia episoadele de remisie totală a cancerului – cele în care oamenii s-au însănătoşit chiar şi atunci când nimeni nu le mai dădea nicio şansă, fără ajutorul medicinii convenţionale sau după ce medicina convenţională a dat greş. A fost atât de fascinată de acest gen de remisie, încât a plecat într-o călătorie de 10 luni în jurul lumii, mergând în 10 ţări diferite, intervievând 50 de vindecători holistici şi 20 de supravieţuitori cu remisie totală a cancerului, cu privire la practicile şi tehnicile lor de vindecare. Cercetarea sa a continuat cu intervievarea altor 100 de persoane cu remisie totală şi cu studierea a peste 1000 de astfel de cazuri.
Dovezile strânse de autoare au 9 factori-cheie în comun, despre care ea consideră că au potenţialul de a-i ajuta chiar şi pe pacienţii cu cancer în fază terminală să-şi transforme viaţa. Fiecare factor-cheie este descris detaliat într-un capitol din carte şi este documentat cu poveşti spectaculoase despre călătoria spre vindecare a pacienţilor diagnosticaţi cu diferite tipuri de cancer.
Remisie totală este o carte care se adresează celor care sunt în mijlocul tratamentului convenţional pentru cancer, celor care caută alte opţiuni deoarece tratamentul a făcut tot ce se putea şi celor care par să nu mai aibă alte opţiuni rămase, dar încă simt că viitorul le rezervă posibilitatea speranţei.
- Editura FOR YOU
- ISBN: 9786066390880
- Număr pagini: 358
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 130 x 200
- Anul: 2015
Etichete: Remisie totala, Sa-i supravietuim cancerului, chiar si atunci cand nimeni nu ne mai da nicio sansa, Kelly A. Turner, Editura For You, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.