O saga cuprinzătoare și captivantă despre familie, dragoste și trădare
Al Doilea Război Mondial. Anul 1941. Pe moșia Farleigh, casa lordului Westerham și a celor cinci fiice ale sale, un soldat este găsit mort. Lângă el se află o parașută. După ce uniforma britanică și bunurile sale ridică suspiciuni, agentul MI5 și prietenul de familie al lordului, Ben Cresswell, este însărcinat în secret să stabilească dacă bărbatul este un spion german. Misiunea îi oferă lui Ben șansa de a fi lângă fiica mijlocie a lordului Westerham, Pamela, pe care o iubește în taină. Dar Pamela are propriul ei secret: și-a luat un loc de muncă la Bletchley Park, unitatea britanică de spargere a codurilor.
În timp ce Ben dă de urma unor spioni și trădători, printre care e posibil să fie un alt membru al familiei Pamelei, el descoperă o conspirație îngrozitoare, care poate schimba istoria: un plan pentru uciderea premierului Winston Churchill. Poate el, cu ajutorul Pamelei, să-i oprească pe spioni înainte ca Anglia să cadă?
Te atrage imediat, e o carte plină de suspans, romantism și stil, ca și cum ai vedea pe nerăsuflate un serial englezesc de epocă. Lee Child
O acțiune bine pusă la punct și foarte amuzantă... Cu personaje atât de exact conturate, încât îți poți imagina că le întâlnești pe stradă... Historical Novel Society