Richard A. Muller (n. 1944) este unul dintre cei mai importanți fizicieni experimentatori ai epocii noastre, dar e preocupat deopotrivă de aspectele teoretice și filozofice ale fizicii, precum și de problemele legate de mediu. După absolvirea Universității Columbia, și-a susținut doctoratul la Universitatea Berkeley și a început să efectueze experimente de fizica particulelor sub îndrumarea laureatului Nobel Luis Alvarez, mentorul său. A lucrat apoi și în domeniul astrofizicii și cosmologiei, având contribuții decisive la măsurarea radiației cosmice de fond și la determinarea faptului că universul se extinde accelerat. S-a ocupat de asemenea de problemele legate de climă, studiind glaciațiunile și confirmând tendința încălzirii globale. În 1978 a primit Premiul Alan T. Waterman din partea Fundației Naționale pentru Știință (SUA).
