Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Iluminismul Căutarea fericirii.1680-1790. Ritchie Robertson

Iluminismul Căutarea fericirii.1680-1790. Ritchie Robertson

Ritchie Robertson
  • 15000 lei
În stoc

Wishlist

O istorie magistrală care demonstrează că Iluminismul nu a fost o perioadă preocupată doar de rațiune, ci și de căutarea unor mijloace practice prin care să fim mai fericiți.



Una dintre perioadele formative ale istoriei Europei și chiar a lumii, Epoca Luminilor este sursa valorilor occidentale moderne și seculare: toleranță religioasă, libertate de gândire, libertate de scriere și a presei, argumente raționale, coroborate de dovezi. Dar, dacă așa stau lucrurile, de ce, la peste 300 de ani de la începutul lui, Iluminismul este atât de greșit înțeles ca expresie a unei rațiuni lipsite de suflet? Răspunsul pe care îl căutăm ar putea fi acela că, într-o măsură foarte mare, am acceptat descrierile Iluminismului provenite de la inamicii lui conservatori, anume că Epoca Luminilor a implicat cu necesitate ostilitate față de religie sau că a susținut o piață liberă fără limite ori că aceasta era „cea mai bună dintre lumile posibile“. Ritchie Robertson se întoarce în lungul secol al XVIII -lea, de la aproximativ 1680 până la 1790, pentru a descoperi cu adevărat această perioadă mult discutată.


În demersul său, Robertson apelează la texte originale ale epocii pentru a dovedi că, mai presus de toate, Iluminismul s-a concentrat pe sporirea fericirii umane – în această viață, nu în Viața de Apoi – prin promovarea cercetării științifice și a argumentelor raționale. Făcând acest lucru, Robertson consemnează campaniile purtate de figuri ale Iluminismului împotriva unor rele precum pedeapsa capitală, tortura, sclavia sau procesele împotriva vrăjitoarelor, apelând la experiențele unor figuri importante, precum Voltaire sau Diderot, pe lângă cele ale oamenilor obișnuiți care au trăit în acele timpuri extraordinare.


În 1784, răspunzând la întrebarea „Ce este Iluminismul?“, Kant i-a încurajat pe bărbați și pe femei să aibă, mai presus de orice, „curajul de a-și folosi propriul intelect“. Robertson arată cum au făcut acest lucru gânditorii luminați, căutând o înțelegere completă a umanității în care rațiunea să fie echilibrată de emoție și de sensibilitate. Bazându-se pe texte de filosofie, de teologie, de istoriografie și de literatură scrise în cele mai importante limbi europene, Iluminismul este o lecție de maestru despre istoria epocii de bază a modernității, care se adresează atât iubitorilor de istorie, cât și celor pasionați de filosofie, de cultură și de dezvoltarea intelectuală a societății umane.



O vastă cercetare a operelor filosofilor și ale ideologilor, printre care și Thomas Jefferson, Voltaire și Immanuel Kant, și o interpretare avizată a artei și a literaturii epocii, inclusiv a romanului melodramatic care a sensibilizat un continent întreg, Clarissa de Samuel Richardson. Grație scrisului elegant al lui Robertson și a analizei sale lucide, această operă impresionantă prin erudiție și întindere, servește ca o introducere stimulantă și accesibilă într-o perioadă de cumpănă a dezvoltării intelectuale a Occidentului. (Publishers Weekly)


Domnul Robertson este un scriitor splendid, incredibil de erudit în ce privește literatura europeană și înzestrat cu talentul de a ne lărgi percepția asupra oamenilor Luminilor... Robertson, înarmat cu o cunoaștere vastă a literaturii Iluminismului, a surprins tonul și spiritul acestui mileniu. (Wall Street Journal)


Robertson extinde concepția asupra Iluminismului de la subiectele cunoscute precum revoluția științifică pentru a include diverse aspecte ale societății, de la administrația publică la maniere. Acesta creionează portretul nu doar al filosofilor cunoscuți, ci și al multor funcționari de stat, din Philadelphia până la Sankt-Petersburg, care au oferit o formă practică a ideilor iluministe. Pentru Robertson, această perioadă este, în final, «o epocă a sentimentului, a simpatiei și a sensibilității», al cărei scop era fericirea umană în această viață. (The New Yorker)


O istorie lungă și profund satisfăcătoare a unei epoci care nu a fost doar o perioadă a rațiunii, ci și «epoca sentimentului, a simpatiei și a sensibilității». Robertson, profesor de limba germană la Universitatea din Oxford, a citit toate sursele originale și majoritatea învățaților moderni și a ajuns la propriile concluzii care sunt, alternativ, neliniștitoare și stimulante, însă întotdeauna captivante. (Kirkus Reviews)



RITCHIE ROBERTSON este un distins profesor de literatură germană la Universitatea din Oxford. Este cunoscut în special pentru cercetările sale în domeniul literaturii și culturii germane, concentrându-se asupra Iluminismului. Robertson s-a născut într-o familie de universitari și și-a dezvoltat pasiunea pentru literatură și limbi străine încă de la o vârstă fragedă. A studiat la Universitatea din Cambridge și și-a continuat studiile de doctorat în literatură germană la Universitatea Yale. Printre operele pe care le-a semnat ca autor sau editor se numără: Kafka: Judaism, Politics, and Literature (1985); A History of Austrian Literature 1918–2000 (2006), editor alături de Katrin Kohl; The „Jewish Question“ in German Literature, 1749–1939 (1999); Kafka: A Very Short Introduction (2004); Mock-Epic Poetry from Pope to Heine (2009).


Etichete: Alexandria Librării, Iluminismul Căutarea fericirii.1680-1790. Ritchie Robertson, Editura Litera

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.