Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sub acoperire

Sub acoperire

• Povestea fascinanta a ofiterilor de politie sub acoperire din Marea Britanie;• Cele mai socante intamplari din 40 de ani de misiuni secrete;• O carte-document care ne schimba perspectiva asupra lumii in care traim.Volumul Sub acoperire ne infatiseaza una dintre fetele ascunse si nu foarte onorabile ale lumii in care traim. Rob Evans si Paul Lewis si-au condus ancheta jurnalistica cu profesionalism si responsabilitate, pana la ridicarea ultimului val sub care se ascunde realitatea sumbra. Demersul lor arata societatii si politiei ca in numele apararii statului de drept nu pot fi folosite orice fel de metode si ca exista reguli ale jocului, care trebuie respectate intr-o democratie.„Acoperitii“ lui Rob Evans si Paul Lewis nu sunt angajati ai Scotland Yard-ului, ci ai politiei. Nu sunt spioni, ci politisti detasati intr-o unitate speciala, menita sa lupte impotriva „extremismului intern“. Ei au misiunea sa devina membri ai unor organizatii susceptibile de a organiza manifestatii de strada in cauze de tot felul, precum incalzirea globala, drepturile animalelor, globalizarea, poluarea sau chiar denuntarea abuzurilor politiei. Unele din aceste organizatii sunt alcatuite din universitari si oameni de stiinta, iar potentialul lor de a se transforma in miscari violente, menite sa puna in pericol stabilitatea statala, este cvasi-nul. De aceea, infestarea lor cu agenti acoperiti, platiti din banii contribuabilului, suna ca o gluma proasta. In final, vreo zece dintre agentii sub acoperire ai Brigazii Speciale pentru Demonstratii (BSD), devenita ulterior Serviciul Secret National pentru Ordine Publica (SSNOP) au fost deconspirati, iar vietile lor duble au fost scoase la lumina. Cati agenti sunt, insa, inca activi in clandestinitate? Potrivit autorilor, numarul lor trebuie sa fie de cel putin zece ori mai mare.Rob Evans si Paul Lewis sunt jurnalisti ai prestigiosului cotidian britanic The Guardian. Vreme de ani de zile au studiat arhive, au facut munca de cercetare prin documentele starii civile, s-au intalnit cu martori, au colaborat cu jurnalisti de investigatie si chiar cu detectivi pentru a scoate la lumina vietile ofiterilor de politie sub acoperire. Adevarul pe care l-au scos la iveala depaseste cea mai morbida imaginatie...


3990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă