Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Robert K. Massie

Robert K. Massie

Robert K. Massie este un istoric de renume mondial, distins cu premiul Pulitzer.

S-a născut în 1929 la Lexington, Kentucky. A studiat istorie americană la Yale şi istorie europeană la Oxford, fiind bursier Rhodes. A fost preşedintele Asociaţiei Autorilor Americani din 1987 până în 1991. A câştigat premiul Pulitzer pentru biografii cu lucrarea sa „Petru cel Mare”. Printre celelalte cărţi ale sale se mai regăsesc şi celebrele „Catherine the Great”, „Nicholas and Alexandra”, „The Romanovs”, „Dreadnought”, „Castles of Steel”.


Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei

Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei

O istorie a puterii și a pasiunii de gen feminin„Robert K. Massie a creat un portret sensibil și complex nu doar al unei gigantice personalități din istoria Rusiei, ci și al unei femei în carne și oase.” – NewsweekLucrarea despre Ecaterina cea Mare este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917. Editura ALL a publicat, în condiții grafice de excepție, și prima parte a trilogiei, Petru cel Mare. Viața și lumea lui, volum distins cu Premiul Pulitzer. Păstrând același stil care îmbină valoarea documentară cu talentul narativ, istoria Ecaterinei cea Mare se conturează ca „o superbă poveste, spusă de un desavârșit povestitor” (The Wall Street Journal). Cu alte cuvinte, primim toate informațiile demne de o desăvârșită biografie istorică într-o manieră care o face la fel de fascinantă ca un roman.Pe 21 aprilie 1729, la orele două și jumătate noaptea, s-a născut Sofia Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, cea care avea să devină împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Mama ei, Johanna, care avea numai 16 ani la acel moment, și-a întâmpinat cu o cruntă dezamăgire primul copil. Dragostea pătimașă pentru fiul mult dorit, Wilhelm Christian, născut 18 luni mai târziu, s-a transformat treptat în obsesie pe parcursul celor 12 ani ai scurtei lui vieți marcate de boală. „Eu eram copilul tolerat și deseori mustrat cu o mânie și cu o brutalitate nemeritate. Simțeam toate aceste lucruri, fără a le înțelege însă foarte bine motivele”, avea să reînvie apoi Ecaterina amintirea copilăriei lipsite de afecțiunea maternă în Memoriile sale. După moartea fratelui ei, Sofia a intrat în atenția mamei ca țintă a tuturor ambițiilor acesteia, concentrate în jurul ideii de măritiș avantajos.Prin favorizarea celui de-al doilea copil, Johanna își pusese deja amprenta asupra caracterului fetiței. Deși ajunsă la rangul de împărăteasă, aflată la apogeul puterii sale autocratice, Ecaterina își va dori, mai mult decât să trezească admirația oamenilor și să-și asigure supunerea lor necondiționată, să găsească acea căldură umană fundamentală pe care nu a primit-o din partea mamei. Nici atunci când i se spunea că este pe cât de urâtă, pe atât de obraznică, nici când era supusă la un lung șir de umilințe și interdicții, Sofia nu se răzvrătea fățiș, înăbușindu-și propriile opinii. Mai târziu, această obișnuință de a-și disimula orgoliul sub masca smereniei avea să devină o tactică intenționată și utilă la care împărăteasa apela ori de câte ori se confrunta cu o criză sau cu un pericol. Când se simțea amenințată, se înfășura temporar în mantia sfielii, a respectului și a supunerii.Ducele de Buckingham, ambasadorul britanic în Rusia în perioada 1762-1765, a schițat perfect portretul Ecaterinei – „Poate cea mai potrivită descriere a ei ar fi că este, deopotrivă, femeie și împărăteasă.”, iar biografia lui Massie îi reflectă pe deplin viziunea. Lucrarea urmărește destinul acestei femei remarcabile pe parcursul a 7 secțiuni principale, care reunesc 73 de capitole:Partea I: O PRINȚESĂ GERMANĂPartea a II-a: UN MARIAJ NEFERICITPartea a III-a: SEDUCȚIE, MATERNITATE ȘI CONFLICTPartea a IV-a: CLIPA CEA MARE A SOSIT!Partea a V-a: ÎMPĂRĂTEASA RUSIEIPartea a VI-a: POTEMKIN ȘI FAVORITISMULPartea a VII-a: „NUMELE MEU ESTE ECATERINA A II-A“„Massie a fost întotdeauna un biograf cu instincte de scriitor. El înțelege actiunea – destinul – ca pe o funcție a personajului, iar perspectiva narativă pe care o stabilește și o menține e de natură să-l facă pe cititor să creadă că figura somptuoasă a Ecaterinei cea Mare prinde viață, ca printr-o magie, chiar sub ochii lui.” (The New York Times Book Review)„Această lucrare nu se adresează numai istoricilor împătimiți și niciun cititor n-ar trebui să se sperie de volumul ei. Robert Massie a scris o biografie cuprinzătoare, pe care o citești ca pe un roman și pe care cu greu o mai lași jos din mână.” (The Washington Times)..


11990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă