Când Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul germano-sovietic în 1939, lumea întreagă – inclusiv cetățenii germani și sovietici – a fost șocată. Până atunci Hitler nu se sfiise să acuze comunismul că fiind un flagel mondial și nici Stalin nu era mai tolerant față de fascism. Au fost necesare acțiuni propagandistice intense pentru a convinge cetățenii din ambele țări că Pactul era în interesul lor. Puțini s-au lăsat convinși.
Pactul a avut însă consecințe care s-au prelungit mult dincolo de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Inițial, a dus direct la invazia lui Hitler în Polonia și la invazia lui Stalin în Finlanda, dar, odată cu trecerea timpului, milioane de oameni au fost afectați de dorința de putere și cucerire a celor doi tirani.
După cum arată Moorhouse, ramificațiile pactului au afectat comunismul în întreagă lume și au jucat un rol esențial în Europa de Est timp de decenii, deși, în anii următori, istoria sovietică oficială a declarat că Stalin fusese forțat să semneze Pactul și că protocolul sau secret – care se referea la granițele statelor baltice și Poloniei și la dezinteresul total al Germaniei față de Basarabia și Bucovina de Nord – nici măcar n-a existat.
Moorhouse a întreprins documentări în numeroase arhive și citează direct personajele cel mai implicate – ministrul german de externe Joachim von Ribbentrop, ministrul sovietic de externe, Viaceslav Molotov, Hitler, Stalin, dar și alții –, creând o lucrare fascinantă, care se citește aproape că un român.
