Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Alianța Diavolilor: Pactul lui Hitler cu Stalin, 1939-1941

Alianța Diavolilor: Pactul lui Hitler cu Stalin, 1939-1941

Roger Moorhouse
  • 3800 lei
În stoc

Wishlist

Când Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul germano-sovietic în 1939, lumea întreagă – inclusiv cetățenii germani și sovietici – a fost șocată. Până atunci Hitler nu se sfiise să acuze comunismul că fiind un flagel mondial și nici Stalin nu era mai tolerant față de  fascism. Au fost necesare acțiuni propagandistice intense pentru a convinge cetățenii din ambele țări că Pactul era în interesul lor. Puțini s-au lăsat convinși.

Pactul a avut însă consecințe care s-au prelungit mult dincolo de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Inițial, a dus direct la invazia lui Hitler în Polonia și la invazia lui Stalin în Finlanda, dar, odată cu trecerea timpului, milioane de oameni au fost afectați de dorința de putere și cucerire a celor doi tirani.

După cum arată Moorhouse, ramificațiile pactului au afectat comunismul în întreagă lume și au jucat un rol esențial în Europa de Est timp de decenii, deși, în anii următori, istoria sovietică oficială a declarat că Stalin fusese forțat să semneze Pactul și că protocolul sau secret – care se referea la granițele statelor baltice și Poloniei și la dezinteresul total al Germaniei față de Basarabia și Bucovina de Nord – nici măcar n-a existat.

Moorhouse a întreprins documentări în numeroase arhive și citează direct personajele cel mai implicate – ministrul german de externe Joachim von Ribbentrop, ministrul sovietic de externe, Viaceslav Molotov, Hitler, Stalin, dar și alții –, creând o lucrare fascinantă, care se citește aproape că un român. 


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Alianța Diavolilor, Pactul, Hitler, Stalin, 1939, 1941, Roger Moorhouse, Editura Meteor Publishing

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Scurtă Istorie A Lumii

Scurtă Istorie A Lumii

Alex Woolf


8910 lei

Spionul care a schimbat istoria

Spionul care a schimbat istoria

Svetlana Lokhova


5200 lei

Enciclopedia de diplomație

Enciclopedia de diplomație

Dan Dungaciu


9900 lei

Sociologia proastei guvernări în România interbelică
România în perioada administrației Emil Constantinescu
Manual de lupta împotriva francmasoneriei

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.