Setul alcătuit din carte și cartoane de perete cu rutinele zilnice, inspirate de pedagogia Montessori, vă ajută nu doar să stabiliți un program care să fie respectat, ci și să-i ușurați copilului înțelegerea succesiunii evenimentelor în timp. Rutinele au fost împărțite pe momente ale zilei: rutina de dimineață acasă, rutina de dimineață la grădiniță, rutina de după-amiază la gradiniță, rutina de seară și rutina de culcare. Le puteți însă adapta, după cum au loc acțiunile în familia voastră.
Cele 32 de cartoane, care au drept personaj o fetiță, pot fi agățate pe sfoară sau lipite pe perete. Vă sugerăm să afișați fiecare suită acolo unde au loc acțiunile: de exemplu, cele legate de igienă – în baie, la vedere, astfel încât copilul să nu uite succesiunea activităților, iar cele legate de grădiniță – aproape de ieșire, pentru a pregăti copilul pentru ce urmează să se întâmple. De asemenea, fetița va putea:
• să ordoneze corect rutinele dintr-o categorie;
• să alcătuiască friza unei zile;
• să recunoască și să selecteze acțiunile specifice unui moment al zilei.