Sabina Fati

„Foarte puțini autori au reușit să creeze un gen nou într-o cultură. Cu trei cărți de călătorii, izvorâte din același proiect și alcătuind deja o operă.Cum poate fi definit în câteva cuvinte proiectul Sabinei Fati? Călătoria ca jurnalistă – neapărat de una singură – în lumi nebătute de alții. Călătorii cu risc, cât mai departe spre Est, acolo unde lumea nu se duce niciodată în vacanță și unde mentalitățile «lor» sunt în răspăr cu ale «noastre». Și unde geografia, istoria și politica s-au împletit în așa fel încât au pus pe lume chipuri nebănuite ale umanului.Cu ce anume se pleacă în astfel de călătorii? Niciodată cu mai mult decât un rucsac, cântărind cam cât jumătate din greutatea celei care-l cară. Totdeauna cu multă nebunie, cu patima de a împărtăși, cu foarte multe cărți citite, cu priceperea de a împleti reportajul cu analiza și evocarea cu scrisul de mare clasă, cu teribile incursiuni în trecut, cu aventuri de tot soiul, mai cu seamă la granițe! Iar, la întoarcere, pe Sabina Fati o întâmpinăm uimiți și bucuroși că, după ce a traversat Kurdistanul, Irakul (federal!), Anatolia și Armenia, a reușit, și de data asta, să revină acasă.“ — GABRIEL LIICEANU„În anul 2021, în mijlocul verii, am pornit pe drumul făcut de cei zece mii de mercenari greci în 401 î.Hr. și descris de Xenofon în Anabasis, pentru a înțelege mai bine cauzele conflictelor de lângă noi, cât de utile au fost intervențiile Vestului în Est și până unde își poate extinde Europa frontierele.Războaiele prin care a trecut Xenofon cu 24 de secole în urmă par să fi avut aceleași mize cu cele din secolul XXI, crizele politice și economice descrise în cărțile lui par să aibă aceleași rădăcini ca și cele din zilele noastre, pericolele, fricile și năzuințele oamenilor de azi sunt la fel ca acelea ale contemporanilor istoricului războinic de acum două milenii și jumătate.În toată această regiune, tragediile nu se termină niciodată, lupta pentru putere pare perpetuă, pentru fiecare bucată de pământ s-a vărsat sânge, totul a fost disputat la infinit. Când armele tac, liniștea devine la fel de dureroasă sub pulpanele autocraților…“ — SABINA FATI..

In 2016, in jurul Marii Negre am vazut aproape peste tot militari, iar in spatele atmosferei relaxate, pe care o intalnesti in general in porturi, am simtit precipitare si neliniste, de parca zilele bune se apropie de sfarsit, daca nu cumva s-au terminat deja. Aceasta mare capricioasa, aflata intre lumi, parca mereu nervoasa si greu de stapanit, este un loc al nesfarsitelor dispute, al nemultumirilor ascunse si al strategiilor razboinice. Perioadele de aparenta liniste n-au fost lipsite de batalii, iar peisajul intregii regiuni a suferit permanent fragmentari, comasari, rupturi, dislocari, anexari. Tarile din jurul Marii Negre n-au fost niciodata prietene, poate si fiindca oamenii nu sunt interesati sa se cunoasca intre ei, nu sunt curiosi sa stie nici cum traiesc vecinii si nici ce-ar putea cumpara de la ei. Mirarea si dorinta de cunoastere a grecilor antici, care au infiintat fiecare port cu traditie de la Pontul Euxin, au fost inlocuite la inceput de lacomie si apoi de orgoliul dominatiei intregii mari. Sferele de influenta abandonate si reconstruite dupa 2014, cand pentru prima data in Europa postbelica un stat a luat cu japca un teritoriu vecin, au transformat iarasi Marea Neagra intr-un loc al confruntarilor. Aici, totul se intampla incet-incet, iavas-iavas, ciut-ciut, in asteptarea "celui de-al noualea val", care ar putea fi devastator. - Sabina FatiFac parte din categoria "conservatorilor" care mai cred inca in diferenta dintre sexe. Asa incat, in 2015, am spus despre Sabina Fati ca, pentru calatoria de 15 000 de kilometri pe care a facut-o singura, vreme de 80 de zile, pe Drumul Matasii, ar fi meritat premiul "femeia anului". Si totusi nu despre o simpla performanta cu iz de eroism este vorba in cazul Sabinei Fati. Daca si-a pus viata in joc, cum, iata, dupa doi ani, o face din nou, sa nu uitam ca isprava ei se soldeaza cu un castig enorm pentru noi toti: din calatoria in jurul Marii Negre prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria si Romania a rezultat o carte care ne ajuta sa ne limpezim istoria, geopolitica si cultura lumii in care suntem asezati. Sa ne bucuram de drumul pe care l-a batut, ca sa fim mai putin ignoranti. -  Gabriel Liiceanu..

„În 2016, în jurul Mării Negre am văzut aproape peste tot militari, iar în spatele atmosferei relaxate, pe care o întâlneşti în general în porturi, am simţit precipitare şi nelinişte, de parcă zilele bune se apropie de sfârşit, dacă nu cumva s-au terminat deja. Această mare capricioasă, aflată între lumi, parcă mereu nervoasă şi greu de stăpânit, este un loc al nesfârşitelor dispute, al nemulţumirilor ascunse şi al strategiilor războinice. Perioadele de aparentă linişte n-au fost lipsite de bătălii, iar peisajul întregii regiuni a suferit permanent fragmentări, comasări, rupturi, dislocări, anexări. Țările din jurul Mării Negre n-au fost niciodată prietene, poate şi fiindcă oamenii nu sunt interesaţi să se cunoască între ei, nu sunt curioşi să știe nici cum trăiesc vecinii şi nici ce-ar putea cumpăra de la ei. Mirarea şi dorinţa de cunoaştere a grecilor antici, care au înfiinţat fiecare port cu tradiţie de la Pontul Euxin, au fost înlocuite la început de lăcomie şi apoi de orgoliul dominaţiei întregii mări. Sferele de influenţă abandonate şi reconstruite după 2014, când pentru prima dată în Europa postbelică un stat a luat cu japca un teritoriu vecin, au transformat iarăşi Marea Neagră într-un loc al confruntărilor. Aici, totul se întâmplă încet-încet, iavaş-iavaş, ciut-ciut, în aşteptarea «celui de-al nouălea val», care ar putea fi devastator.“ (Sabina FATI)„Fac parte din categoria «conservatorilor» care mai cred încă în diferenţa dintre sexe. Aşa încât, în 2015, am spus despre Sabina Fati că, pentru călătoria de 15 000 de kilometri pe care a făcut-o singură, vreme de 80 de zile, pe Drumul Mătăsii, ar fi meritat premiul «femeia anului». Şi totuşi nu despre o simplă performanţă cu iz de eroism este vorba în cazul Sabinei Fati. Dacă şi-a pus viaţa în joc, cum, iată, după doi ani, o face din nou, să nu uităm că isprava ei se soldează cu un câştig enorm pentru noi toţi: din călătoria în jurul Mării Negre prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România a rezultat o carte care ne ajută să ne limpezim istoria, geopolitica şi cultura lumii în care suntem aşezaţi. Să ne bucurăm de drumul pe care l-a bătut, ca să fim mai puţin ignoranţi.“ (Gabriel LIICEANU)..

Spaima de ruși a înlocuit de mult în mentalul românesc frica de turci sau de tătari. De fiecare dată, năvălirea sau ocupația s-a numit protectorat sau alianță. Doar că, spre deosebire de alții, rușii veneau cu gândul de-a rămâne. Dincolo de raptul teritorial, de jaf, de crime, ocupația ruseascã mai avea un rezultat – și cel mai important: scotea la lumină, punea laolaltă și aducea în frunte tot ce era mai netrebnic și mai venal în societate. Tuturor vecinilor mai slabi marele imperiu eurasiatic le-a aplicat același tratament.De trei decenii, lumea noastrã aspirã la valorile civilizației occidentale – democrația liberală, drepturile omului și libertatea individului. Rusia propune acum alternativa: societatea închisă, în care statul, iar nu individul, este supremul scop, „democrația“ dirijată, iliberală, simbioza dintre puterea politică și religie, post-adevărul, adică minciuna susținută fără scrupul, militarismul, xenofobia, protecționismul și autoritarismul unei puteri stăpâne pe viața oamenilor. În încercarea ei, se sprijină pe vocile resentimentului și urii, pe care le susține oriunde le găsește.Cele cinci perspective din această carte ne povestesc trecutul și deslușesc prezentul, pentru ca viitorul să nu ne mai surprindă...

„Priviţi cu atenţie mai întâi harta prietenoasă a acestei călătorii. Abia apoi parcurgeţi, împreună cu autoarea, o experienţă pe cât de palpitantă, pe atât de excitantă pentru minte şi pentru nepreţuita endorfină a libertăţii. Trei fire sunt de urmărit şi, la nevoie, puteţi alege între ele. Unul e cel al notelor de călătorie la cald şi la persoana întâi acut, ca să zic aşa. Sunt marcate în italice. Să nu rataţi zigzagul fin al neliniştilor Sabinei Fati, lăsat la vedere cu parcimonie. Al doilea este şirul de excursuri istorice despre fiecare dintre cele zece ţări, care, nu vă temeţi, revine întotdeauna la zi, exact în punctul de intersecţie cu prezentul. Al treilea înşiră pe aţă vreo sută de «personaje» episodice, oameni cu care Sabina Fati a stat, într-un fel sau altul, faţă în faţă. O să vă urmărească în grup, ca o armată de teracotă care s-ar fi decis brusc s-o ia înapoi, tăcut, către Apus. Adică spre noi.“ — TANIA RADU„La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din faţa mea. Un uriaş încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav şi purtând căciulă tradiţională rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind paşaportul, dar omul nu schiţează nici un gest, se uită de departe şi pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 şi sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea şi a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în faţa barierei mi s-au părut ore şi mi-am dat brusc seama că sunt în faţa unei garnizoane de militari sălbăticiţi de şederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toţi băieţii din garnizoană. Îmbrăcaţi lejer şi ieşiţi din cealaltă baracă, bine încălzită, poartă şlapi, pantaloni de trening cu genunchi lăbărţaţi şi bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat şi am senzaţia că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o şansă, îmi zic, şi le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ — SABINA FATI..