Închin această carte celui ce fu înțeleptul khala¬dan, în casă căruia domnul nostru isus lua cea din urmă cină, în erusalim, cu ucenicii săI, șI care s’a încarnat șI în nea mul nostru, sub numele marelui cărturar șI român: bog dan petriceicu hasdeu.
Închin această carte celui ce mi-a luminat calea vieței mele, celui ce de atâtea ori îmbracă haina de om: arjunda, parsepal, razik, malkisedek, hermes, moise, osimandias etc. ȘI totușI e stăpânul suprem al acestui pământ.
M’am hotărît să dau la iveală acest tratat pentru că cititorul să-șI potolească întrucâtva „setea de cu noaștere”, a marelor mistere care ne înconjoară.
Știu de pe acum că cititorul, pe la o vreme, are să se oprească din cetitul lui șI îI va veni în minte între barea: dar de unde știe autorul acestei cărțI de aceste mistere ale uni¬versului?
Întrebarea e firească șI merită să aibă un răspuns: pre¬zența lucrare nu este decât fructul comunicărilor spiritelor superioare, lumini ale spațiilor infinite, ce au fost date la câțiva iubițI, frațI ai lor de pe pământ.
La aceste comunicări am adăugat șI din ceia ce s’a scris până acum.
Prezența lucrare, dar, este un manunchiu de cunostiinte adunate din diferițI autori, din afirmarile mă rilor lucizi spiri¬tuali, pe care I-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările ce le-am primit de la marile lumini cerești.
Desigur, cele ce vor fi descrise în acest tratat vor trece de înțelegerea multimei. Numai sufletele mai evoluate le vor în¬țelege, aprecia, sorbi cu nesațiu, până la ultima pagină. Cei neajunsI la nivelul acestor destaI nuiri, vor zâmbi, socotindu-le că fantezii, că rătăciri ale unor mințI bolnave. Acestora le re¬comand cu insistență să închidă cartea, șI să nu-o mai ci¬teașcă, căci, în ade var, le turbură mintea șI mersul vieții lor.
Dee domnul că lumina, că adevărurile expuse în această carte, să se reverse în sufletele semenilor mei șI că razele lor binefăcătoare să-I conducă pe calea binelui șI a iubirii.
Ce minte redusă avea omul mii șI mii de ani inda raț! Ce greu îȘi ducea el traiul; prin câte suferințe nu a trecut omeni¬rea, urcând treaptă cu treaptă până să ajungă la libertatea de azi, la înțelegerea lucrurilor, la cunoștiință legilor fizice, chimice, mecanice, biologice, care domină șI conduc lumile fizice!
Când compari viață omului primitiv cu a celor din țările civilizate de astăzi, constațI o prăpastie imensă. În adevăr, omul în primele timpuri, fu așa de neștiutor că îȘi ducea viață aproape că un animal. Gol, flamand, gonit de fiare, omul rătăcea când pe marginea marilor, că să culeagă ceeace valurile îI aruncă — plante, sau animale — când prin păduri că să culeagă fructele arbo rilor, când prin câmpii unde smulgea rădăcinile șI tulpinele suculente că să-șI aș-tampere foamea. Azi, se răsfață în locuințe comode, ba chiar sumptuoase. Azi îȘi procura hrană chiar peste necesar. Azi se împodobește cu haine scumpe șI mintea lui se înalta dela preocupă rile animalice de altă dată, la chestiuni sub¬țile, inventiuni minunate, descoperiri științifice, probleme ce merg până la infinit….