Arameii – popor semitic care vorbeau o limbă înrudită cu cea a arabilor, a canaaneenilor și a asiro-babilonienilor – sunt atestați documentar în mileniul al II-lea î.Hr., deci cu mult după egipteni, sumerieni, evrei și canaaneeni. Pentru a rescrie istoria arameilor mergem pe urmele unor izvoare valoroase, și anume: textele sacre ale evreilor, care sunt sursa cea mai veche cunoscută, textele cuneiforme asiriene și inscripțiile arameene. Istoria lumii nu ar fi completă dacă nu am așeza cultura aramaică alături de cea greacă, arabă, indiană, chineză, cea a Europei de Apus. Acest volum ne ajută să înțelegem influența considerabilă a acesteia în istoria culturii și civilizației lumii.
„Volumul de față prezintă unele aspecte istorice și literare ale acestei vaste culturi mult prea puțin cunoscute și despre care s-a scris fragmentar și relativ puțin, cultura despre care nu există o lucrare de ansamblu nici în literaturile străine.” – Constantin Daniel
În muzica bizantină, aceea care s-a răspândit în toate țările ortodoxe și mai cu seamă în Țările Române, un rol de frunte l-a avut Ioan Damaschin, de neam siro-aramaic, care a trăit la Damasc și a fost la început un înalt dregător al califilor arabi. Din anul 726 d.Hr., Ioan Damaschin scrie tratate teologice în apărarea icoanelor care fuseseră eliminate și interzise în Imperiul Bizantin de împărații iconoclaști. În muzica bisericească el a introdus sistemul celor opt glasuri (oktoechos), alcătuit din patru glasuri „vechi” autentice și patru „plagele”.
Din Studiul introductiv de excepție semnat de Constantin Daniel, culegem informații demne de interes, precum faptul că rima a fost introdusă în poezie de siro-aramei, iar ea se regăsește cu precădere la Efrem Șirul, de unde așa-numita expresie „metrul lui Efrem Șirul”. De asemenea, siro-arameii au dat culturii universale un mare număr de scriitori și de gânditori dintre cei mai însemnați precum Maxim din Tyr, Porphyrios, care a transcris opera maestrului său Plotin, sau Iamblichos și mulți alții.
