Fenomen vechi de când lumea, dictatura a suferit o transformare majoră odată cu sfârșitul Primului Război Mondial și apariția sistemelor totalitare comunist și fascist, Marea Criză din 1929 favorizând mai apoi venirea la putere a nazismului.
Timp de patru generații, pe toate continentele, regimurile ideologice totalitare au făcut să domnească în țările pe care le-au guvernat o ordine de fier, întreținută prin războaie și exterminări, marcând un secol barbar, care a frânt încrederea în progresul omenirii. Această formă absolută de absolutism a fost orchestrată de lideri nemiloși, care, în ciuda unor traiectorii și caractere diferite, adesea diametral opuse, au fost mânați de aceeași sete de putere întemeiată pe banalizarea terorii, de aceeași neîncredere în semeni și de același dispreț profund față de viața umană și față de orice formă de libertate.
Secolul dictatorilor ne pune în fața unei galerii a ororilor care ar trebui să ne rămână gravată în memorie: portretele celor mai importanți 22 de dictatori ai secolului XX, cu tot ce au făcut acești tirani în numele ideologiei sau al setei de putere.
„Este remarcabil faptul că dictatura se răspândește astăzi așa cum se răspândea cândva libertatea.“ — PAUL VALÉRY, Regards sur le monde actuel
„Pretutindeni, inclusiv în cele mai vechi democrații, asistăm la puseuri autoritare, la izbucniri de tip fascist. Globalizarea – turbocapitalismul, marile migrații, încălzirea globală, noile tehnologii – creează neliniște în rândul oamenilor. Aceștia caută certitudini, repere, ierarhii, într-o lume bulversată de o criză a modernității comparabilă cu cele care au urmat primelor două revoluții industriale. Asemenea predecesorilor lor de tristă amintire, «bărbații» puternici – sau cei care se pretind astfel – oferă soluții simple la probleme din ce în ce mai complicate.“ — OLIVIER GUEZ