În volumul acesta vei afla secrete și tehnici de armonizare a relației și vei avea parte de întrebări revelatoare prin care să-ți identifici jumătatea divină, să o păstrezi în viața ta sau să realizezi când e cazul să te retragi dintr-o relație, cu inima sus și cu recunoștință față de tot ce a fost.
Dacă îți dorești să găsești partenerul potrivit, alături de care să trăiești o relație împlinitoare, este important să accepți și să înțelegi ideea că primul partener din viața ta, cel cu care trebuie să faci cea mai bună echipă, ești chiar tu.
Pentru că atunci când tu îți vei da suficient timp pentru a te apropia de tine, când tu îți vei oferi emoția conectării cu tine, cu Sinele tău Divin, înțelegând astfel ce se întâmplă în sufletul tău, care sunt nevoile tale, dorințele tale, care sunt provocările la care mai ai de lucrat pentru a te dezvolta și crește frumos, abia atunci vei reuși să găsești un partener potrivit. Theona Balan este scriitoare, trainer, coach spiritual și speaker motivational, dar, înainte de toate, ea este mamă și femeie. O femeie puternică și o mamă iubitoare care a reușit să transforme eșecurile și prăbușirile în trepte către noi obiective, mai înalte, mai ambițioase. Theona nu s-a lăsat doborâtă de problemele cu care s-a confruntat, ci a creat o platformă prin care a reușit să ajute alte femei să se regăsească și să redescopere calea spre fericire. Așa a apărut blogul și comunitatea femeiadesucces.ro, care au inspirat-o să scrie primele sale cărți, împletind concepte din domeniul dezvoltării personale cu elemente din propria biografie. Astăzi, Theona este o autoare de succes, care a publicat titluri ce vin în sprijinul celor care au nevoie de un ghid atunci când pornesc în cea mai fascinantă călătorie: cea spre propriul suflet.