„Aveam 25 de ani când m-am apucat, ca-n Voltaire, să-mi lucrez grădina și când am descoperit că tot ce e firesc e miracol. Cred că este cea mai mare descoperire pe care am făcut-o în viață. În afară de sentimentul că nu sunt niciodată singură, această recunoaștere continuă a minunii este pentru mine definiția lui Dumnezeu.Înrudirea mea cu Eminescu și Blaga este de natură mai mult spirituală decât stilistică. Așa cum toată lumea observa în copilărie că semăn cu bunicul, deși el era un țăran bătrân, iar eu o fetiță născută la oraș, sunt mândră că semăn cu ei, deși aparținem fiecare altui fragment al istoriei poeziei, pentru că, de fapt, nu paginile, ci sufletele noastre seamănă.Cred că a fi liber oricând și oriunde înseamnă a gândi totul cu propriul tău cap, a supune totul spiritului tău critic, fără a accepta controlul nici unei cenzuri, oricât de corecte. Libertatea este refuzul fiecărui om, în fiecare clipă, de a lăsa pe altul să gândească în locul său.Eram destul de mică atunci când mi-am dat seama că este mult mai simplu să fii bun decât să fii rău. Am avut întotdeauna un fel de mirare amestecată cu milă față de cei ce făceau rău, când asta presupunea efortul de a-l face. Cu timpul, am ajuns să cred că omul – care se naște bun – trebuie doar să aibă grijă de acest dar primit la naștere, să nu-l piardă, să nu-l degradeze, să-l exerseze ca pe orice talent care, neexersat, dispare.“ — ANA BLANDIANA„Dacă mi-ar fi îngăduit, în dorința de a-i găsi scriitoarei o definiție câtuși de puțin potrivită, să folosesc termenul ce mi se impune, aş recurge la unul uşor de calificat ridicol ori impropriu, de nu și ireverențios: aş spune că Ana Blandiana e un delfin. Ca şi făptura delfinului, scrisul Anei Blandiana e aerodinamic, cu totul menit vitezei și înaintării; grației şi săltării. Jucăuș blând, prietenos, sprinten; arcuit, precis; și cât se poate de misterios.Așa şi vocația Anei Blandiana. Anevoie e a hotărî dacă-i mai cu seamă semnatara unor texte pline de farmec, ironico-emoțional-melancolice, sau o forță virulentă, o clarvăzătoare, o mesageră a dreptății.“ — N. STEINHARDT..

Atentie, dragi confrati cititori, nu va lasati prada iluziei ca textul liminar va ofera cheia cartii. El este doar usa de intrare, pe tampla careia avem doua citate ca motto, din Proust si Mircea Eliade. Un indiciu, deja, cum ca avem de-a face cu un autor manipulator, versatil, ludic subtil, aparent scufundat in Trecut (cuvant nu o data ortografiat cu majuscula, ceea ce imediat mi-a facut-o simpatica pe autoare), dar care cultiva ambivalentele, misterul cu suspans si alchimia cu talcuri. Abia dincolo de jumatatea cartii observi ca ai devenit un hamster trepidant sub ochii si gherutele motanului narativ, o jucarie hipnotizata de capriciile sarcasmului amuzat cu care acesta se joaca de-a carnavalul cu velocitatea detectivistica impusa cititorului. Cand Serenela Ghiteanu va tipari al, sa zicem, zecelea roman, se va vedea mai bine care din multimea cheilor slefuite aici se va potrivi usilor din viitoarele arhitecturi labirintice. Pana atunci, sa ne predam cu placere misterelor osciland intre Poe si Eliade. Si nu incercati sa tineti socoteala fapturilor extrase din jobenul prestidigitatorului. Abilitatea lui nu vrea sa va socheze, ci mai degraba sa va propuna o terapie prin mirare si mister. - Dan C. Mihailescu..