Roger Faligot a scris despre spionajul chinez de mai bine de treizeci de ani, iar publicarea acestei cărți este oportună: extinderea Armatei Populare de Eliberare a președintelui chinez Xi Jinping, însoțită de dimensiunile geopolitice ale inițiativei Belt and Road, amenință să răstoarne „ordinea mondială liberală” instituită de SUA și aliații ei după al Doilea Război Mondial. Serviciile de informații din China, în special Guoanbu (Ministerul Securității Statului), vor juca probabil un rol esențial în „Visul Chinei” al lui Xi.
Faligot consideră Guoanbu că succesorul din secolul XXI al KGB-ului și-i urmărește începuturile până în Shanghaiul anilor 1920, unde comuniștii chinezi s-au organizat sub auspiciile Cominternului creat de Lenin și condus de Moscova în vederea exportarii revoluției comuniste. China a fost una dintre primele ținte.
La începutul anilor 1920, China era un câmp de bătălie politic și militar pe care se înfruntau PCC, Kuomintangul naționalist și diverși conducători militari locali. Sovieticii au stabilit legături atât cu comuniștii, cât și cu naționaliștii și au supravegheat o perioada serviciile de informații ale ambelor tabere. Faligot observă că diaspora chineză de la Paris, din care făceau parte Zhou Enlai și Deng Xiaoping, a jucat un rol important în formarea PCC și conducerea serviciilor sale de spionaj.
La sfârșitul anilor 1920, Zhou Enlai a creat o filiala specială a Comitetului Central din Shanghai, Zhongyang Teke, și a plasat-o sub conducerea lui Kang Sheng, una dintre cele mai importante figuri din istoria spionajului PCC. Acesta a folosit Teke în lupta împotriva Kuomintangului lui Chiang Kai-shek, iar în anii 1930-1940, s-a alăturat lui Mao Zedong și Zhou Enlai pentru a înființa „un stat comunist embrionar” în Yan’an.
Serviciile de informații ale PCC l-au ajutat pe Mao să preia puterea în octombrie 1949 și de atunci au servit interesele Chinei în Asia și alte părți ale lumii. În 1949 a fost înființat Ministerul Securității Publice sau Gonganbu, instrumentul de represiune al lui Mao, utilizat în represiunile teribile ale Marelui Salt Înainte și Revoluției Culturale.
Faligot arată că serviciile de informații din China au vizat Uniunea Sovietică după divizarea sino-sovietică și au ajutat la deschiderea drumului pentru îmbunătățirea relațiilor cu SUA la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. Totuși, alianța China-SUA n-a supraviețuit sfârșitului Războiului Rece. Liderii chinezi s-au temut, pe bună dreptate, că evenimentele din Europa de Est și URSS de la sfârșitul anilor 1980 s-ar putea răspândi în China. Protestele din Piață Tiananmen au fost reprimate brutal.
Serviciile de informații chineze s-au angajat în spionaj economic în anii 1990, căutând secrete industriale și tehnologice din Occident, în special din SUA. Geopolitic, comunitatea de informații chineză s-a concentrat pe reunificarea cu Hong Kong, subminând mișcările pentru independența formală a Taiwanului și contestând primatul economic și militar al Statelor Unite.
Activitățile de spionaj chinez din secolul XXI includ războiul cibernetic, infiltrarea culturală (prin proliferarea Institutelor Confucius în întreagă lume) și promovarea intereselor chineze globale. Se pune, de asemenea, accentul pe distrugerea opoziției interne, că mișcarea Falun Gong și naționaliștii uiguri.
Unul dintre cele mai importante capitole ale cărții descrie parteneriatul în creștere dintre serviciile de informații chineze și ruse din anii 1990 și începutul anilor 2000. Faligot acuză factorii de decizie din SUA că nu au prevăzut că sfârșitul Războiului Rece și concurență crescută dintre China și SUA ar putea duce la o apropiere sino-rusă.
Un fir comun de-a lungul istoriei serviciilor secrete ale PCC este conducerea lor de membrii familiei unor lideri-cheie ai partidului și descendenți ai supraviețuitorilor Marșului Lung. Așa-numiții „Prinți Roșii” conduc, de asemenea, companii controlate de stat, care se angajează în activitatea de spionaj în străînătate..
Faligot încheie cartea cu un avertisment. Serviciile de informații chineze, scrie el, sunt cele mai mari din lume. Sunt competențe și eficiente. Sunt „implicate în șifonarea masivă a informațiilor economice, științifice și tehnologice” din alte țări. Președintele Xi a acumulat mai multă putere individuală decât orice lider chinez de după Mao și se angajează să folosească serviciile de spionaj și toți ceilalți piloni ai puterii chineze pentru a promova interesele economice și geopolitice globale ale Chinei.
