Câte mame nu-și doresc să le ofere copiilor "tot ce e mai bun"? Câte dintre ele nu fug cu copiii de la grădiniță la sport, de la after-school la ora de germană? Și câte, oare, nu se chinuiesc să gătească zilnic cele mai sănătoase feluri de mâncare, să organizeze cele mai trăsnite petreceri și să posteze cele mai vesele poze pe Facebook?
Totul pentru fericirea copiilor! Dar oricât de nobile sunt aceste intenții, ele devin adesea distructive, surse de stres și anxietate. Aceste aspirante la titlul de "mamă perfectă" resimt atunci din plin epuizarea fizică și psihică, au sentimentul că au rămas singure și fără ajutor și încep să se îndoiască de sine, crezând că au dat greș. Toate aceste simptome se rezumă la ceea ce psihologul de familie Sheryl Ziegler numește "burnoutul mămicilor". Cu o experiență clinică de două decenii, autoarea oferă mamelor copleșite și epuizate o serie de căi pentru a-și regăsi energia și echilibrul în viața personală și de familie. Mamele moderne sunt sfătuite să-și creeze rețele de sprijin (de la prietenele-mămici la soacră și vecini), să impună granițe ferme între"serviciu" și "acasă", să aibă grijă de sine și de viața de cuplu, dar și să delege din sarcinile domestice altor membri ai familiei.