Prezentul volum este dedicat unei expuneri sintetice şi accesibile a psihanalizei, care înglobează şi depăşeşte primele Prelegeri de introducere în psihanaliză (1916--) şi seria nouă a aceloraşi prelegeri din 1933. Cronologic, ea acoperă aproape treizeci de ani, din 1909, anul celor cinci conferinţe ţinute în Statele Unite, care au marcat intrarea triumfală a psihanalizei în Lumea Nouă, şi 1938, ultimul an de viaţă al lui Freud, când începe această scriere, rămasă neterminată.
Adresându-se, datorită conţinutului său, în primul rând celor care doresc să se iniţieze în psihanaliză —studenţi ai facultăţilor de psihologie, medicină, pedagogie, sociologie, filosofie, litere şi teologie —, volumul de faţă poate reţine şi atenţia specialiştilor prin faptul că reprezintă o sinteză a întregii opere a lui Freud, la care se adaugă idei noi.
Nu, conştienţa nu poate fi esenţa elementului psihic, ea este numai o calitate a acestuia, şi anume o calitate inconstantă care mai des este absentă, decât prezentă. Factorul psihic în sine, oricare i-ar fi natura, este inconştient, şi probabil de un tip asemănător cu toate celelalte procese din natură despre care avem cunoştinţă. Pentru argumentarea acestei aserţiuni, psihanaliza se raportează la un număr de fapte.
Visul este o psihoză, cu toate inepţiile, formaţiunile delirante, iluziile senzoriale ale unei psihoze. E adevărat, este o psihoză de scurtă durată, inofensivă, înzestrată chiar cu o funcţie folositoare, iniţiată prin acordul persoanei, încheiată printr-un act de voinţă de către ea. Cu toate acestea, este o psihoză şi învăţăm pe baza ei că până şi o modificare atât de profundă a vieţii psihice poate fi anulată, poate lăsa spaţiu funcţiei normale. Este atunci prea temerar să sperăm că ar trebui să putem supune şi îmbolnăvirile spontane temute ale vieţii psihice influenţei noastre şi să le vindecăm?
