Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Război între aliaţi. Povestea rivalităţii dintre Churchill, Roosevelt şi de Gaulle

Război între aliaţi. Povestea rivalităţii dintre Churchill, Roosevelt şi de Gaulle

În iunie 1940, politicienii şi generalii francezi, capitulând în faţa Germaniei, s-au dovedit incompetenţi şi laşi. Mai puţin un general, aproape necunoscut, Charles de Gaulle, care a înţeles că integritatea şi onoarea Franţei trebuie recâştigate luptând atât cu ocupanţii, cât şi cu... aliaţii anglo-americani. Cu primii, pentru a-i alunga pe cotropitori şi pentru a înlătura regimul colaboraţionist de la Vichy, cu ceilalţi, pentru a le obţine sprijinul şi respectul cuvenit Franţei. De aceea, de Gaulle, care nu a acceptat niciodată statutul unui simplu refugiat, ci doar pe acela de conducător al adevăratei Franţe, s-a arătat exasperant de intratabil de-a lungul războiului, reuşind adesea să-l scoată din minţi până şi pe binevoitorul Churchill şi să-l irite întruna pe mefientul Roosevelt.Adevărata natură a relaţiilor dintre cei trei ar fi rămas cunoscută doar specialiştilor, dar Simon Berthon, autor de documentare de televiziune, a scos la iveală documente şi scrisori care arată că istoria celui de al Doilea Război Mondial a fost modelată de antipatiile, neîncrederea, cârcotelile şi ambiţiile uneori prea omeneşti ale celor trei mari aliaţi occidentali. Faptele, personajele şi documentele din această carte sunt cele ale unui tom de istorie, dar construcţia, intriga şi ritmul naraţiunii categoric sunt cele ale unui uluitor roman de război...


3800 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă