Suntem în anul 470, iar Ilinca și Călin au ajuns acum înapoi în timp în cetatea Histria. Aici le cunosc pe surorile gemene Zia și Sarmisa, fiicele nobilului Aeticus, dețînătorul uneia dintre cele mai frumoase biblioteci antice. Însă pasiunea pentru cunoaștere a nobilului cărturar nu se rezumă doar la știința adunată în manuscrise, iar gemenii află cu surprindere că acesta a făcut chiar și o călătorie în jurul lumii.
Istoria povestită copiilor, de Simona Antonescu, cu ilustrații de Alexia Udriște-Olteanu este o serie de romane care-i va familiariza pe micii cititori cu istoria românilor. Cărțile din serie vor prezenta istoria României prin ochii a doi frați gemeni, Ilinca și Călin, care găsesc în podul casei un manuscris (magic) cu ajutorul căruia se pot întoarce în timp.
„Cred că undeva în inima fiecăruia dintre noi există un ochi pentru trecut. Dacă îl găseșți și îl deschizi, atunci toate cele care au fost ti se arată altfel, mai apropiat, mai familiar. Înțelegi miezul de adevăr al lucrurilor și ajungi să simți că realmente te înrudești cu cei despre care scrie prin cărțile de istorie. Asta îmi propun să le transmit copiilor: aveți în voi un ochi special, cu care vă puteți vedea strămoșii. Va fi magic, că un film de aventuri, cu mistere și povești fabuloase. Trebuie doar să căutați în voi ochiul acesta și apoi să priviți filmele dintre paginile cărților.” (Simona Antonescu)